spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTBătrână scăpată cu viață din bucătăria cuprinsă de flăcări (VIDEO)

Bătrână scăpată cu viață din bucătăria cuprinsă de flăcări (VIDEO)

Clipe de coșmar pentru o familia unei bătrâne din comuna Viișoara, despre care se credea că a fost surprinsă într-o bucătărie de vară, ce ardea ca o torță. Din fericire, femeia, în vârstă de 90 de ani, a reușit să iasă la timp din clădirea în flăcări și s-a refugiat în casa aflată la câțiva metri de focar. Vecinii povestesc că femeia obișnuia să usuce lemne verzi pe plita încinsă. Azi după-amiază, au văzut că din bucătăria de vară ieșea mai mult fum decât de obicei. S-au apropiat și au realizat ca întreaga clădire e cuprinsă de flăcări și au sunat după ajutor.

 

„La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii voluntari din comuna Viișoara, pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Darabani, cu o autospecială cu apă și spumă, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Darabani, cu o autospecială cu apă și spumă, precum și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani.

 

În timp ce pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului, echipajul medical i-a acordat femeii ajutor medical la fața locului. Ulterior, au transportat-o la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Pompierii au intervenit pentru înlăturarea pericolului de explozie, din interiorul casei fiind scoasă și o butelie.

Pentru eliminarea pericolului de incendiu din locuințe, reprezentanții ISU vă recomandă:

Nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului.

Nu lăsați ușa sobei deschisă.

Nu supraîncălziți soba.

Montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri.

Nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere.

Nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării.

Stingeți focul pe timpul nopții.

 

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
9.8 ° C
12.7 °
8.9 °
70 %
0.7kmh
27 %
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...