spot_img
marți, aprilie 23, 2024
AcasăLocal BTBărbat trimis în boxa acuzaților pentru crimă

Bărbat trimis în boxa acuzaților pentru crimă

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani au dispus miercuri, 8 septembrie a.c., trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a bărbatului care și-a ucis soția, în luna iulie a.c., după care a dormit doua nopți lângă cadavrul femeii. În vârstă de 48 de ani, Iulian Volovaci, din comuna Santa Mare, a fost acuzat de violență în familie sub forma omorului calificat și va răspunde în fața magistraților pentru fapta comisă.

„S-a reținut că, în începând din seara de 12.07.2021 până în seara de 13.07.2021, la diferite intervale de timp, pe fondul geloziei și al consumului de alcool, inculpatul i-a aplicat concubinei sale, A.G., persoană încadrată în grad de handicap grav (nevăzător), mai multe lovituri cu obiecte contondente și a târât-o, cauzându-i multiple leziuni, care au dus la decesul victimei”, au arătat procurorii.

Dosarul a fost trimis spre soluționare Tribunalului Botoșani însă, până la pronunțarea unei sentințe definitive, bărbatul va beneficia de prezumția de nevinovăție.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.4 ° C
9.4 °
8.6 °
66 %
1.3kmh
96 %
mar
14 °
mie
20 °
joi
13 °
vin
16 °
sâm
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...