vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTContrabandiști de țigări reținuți cu focuri de armă, după o urmărire prin...

Contrabandiști de țigări reținuți cu focuri de armă, după o urmărire prin pădure

Zeci de mii de pachete cu țigări de contrabandă au fost confiscate, cu focuri de armă, de polițiștii de frontieră botoșăneni. În urma operațiunii, trei suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore și urmează ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați instanței, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Totul s-a întâmplat marți, pe 7 septembrie a.c.,când polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Darabani împreună cu cei din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Botoșani, acționând în vederea valorificării unor informații, ca urmare a schimbului de date cu autoritățile de frontieră din Ucraina, au organizat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigarete, în zona de competență. La un moment dat, cei din patrule au observat prin pădure, pe direcția localității de frontieră Baranca, trei persoane care transportau în spate colete voluminoase.

La somațiile polițiștilor de frontieră, suspecții au abandonat coletele și au încercat să fugă. Atunci, polițiștii de frontieră au folosit armamentul din dotare și au tras mai multe focuri de avertisment în plan vertical, reușindu-se reținerea celor trei persoane.

„În urma executării activităților polițienești, în imediata apropiere, polițiștii de frontieră au descoperit 13 colete voluminoase, fiecare conținând câte patru baxuri cu țigări. La inventariere, a rezultat cantitatea de 520.000 de țigarete (n.r. – 26.000 de pachete), în valoare totală de 270.000 de lei, care a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor”, a arătat Tatiana Radu, purtător de cuvânt în cadrul STPF Botoșani.

Față de cei trei suspecți a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați instanței cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și intrarea sau ieșirea din țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României, în vederea depistării și identificării tuturor persoanelor implicate, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
16 ° C
16.1 °
14.4 °
57 %
12.1kmh
62 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...