spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTLanțul Profi amendat pentru practici comerciale agresive și înșelătoare

Lanțul Profi amendat pentru practici comerciale agresive și înșelătoare

Un renumit lanț de supermarketuri din România a fost amendat pentru că și-a păcălit clienții, conform playtech.ro.  Amenda a fost dată de către inspectorii de la Protecția Consumatorilor pentru practici comerciale agresive și înșelătoare, după ce o pensionară a depus reclamație. Iată ce s-a întâmplat.

Lanț de supermarketuri, amendat după reclamația unei pensionare

Astfel, după o sesizare a unui consumator din Blaj, CJPC Alba a constat că în revista tipărită prin care sunt promovate produsele vândute în magazinele Profi, căci despre acest lanț de magazine este vorba, sunt promoții ce transmit mesaje menite să inducă în eroare clienții. ”Se reclamă faptul că nu poate beneficia de revista, că este condiţionată de valoarea cumpărăturilor, iar zeci de vârstnici nu se pot bucura de micile beneficii care se oferă din când în când”, s-a aratat în sesizarea scrisă care a stat la baza controlului instituţiei.

Prin urmare, comisarii au aplicat două amenzi, una în valoare de 5.000 de lei și alta în valoare de 7.000 de lei. Campania de reduceri, care se numește ”Găsește banii domnului Cuponescu”, se desfășoară prin intermediul a 10 cupoane care sunt cuprinse în interiorul revistei și care este oferită fiecărui client ce achiziționează produse în valoare de cel puțin 35 de lei.

Astfel, în primul caz s-a constatat că “practica de a oferi produse la un preţ exclusiv pe cupon, de care beneficiezi doar prin intermediul revistei aferente perioadei de ofertare, revistă ce se primeşte la casa de marcat la cumpărături de minimum 35 lei, este o practică comercială considerată agresivă, practică comercială considerată incorectă în orice situaţie, aşa după cum aceasta este prezentată şi reglementată în Anexa nr. 1 practici comerciale agresive din Legea 363/2007 pct.8 lit. b)”.

În cel de-al doilea caz s-a precizat că produsele ce aveau reducere pe baza cupoanelor se regăseau, în revistă, promovate şi la alte preţuri mult mai‍

”Prin urmare, reiese dincolo de orice dubiu, faptul că, în cadrul reducerii aplicate pe cupoane, este indicat la preţul vechi un alt preţ, superior preţului indicat pe produsele menţionate mai sus şi care se regăsesc în cadrul revistei în afara cupoanelor”, au fost constatările comisarilor de la Protecţia Consumatorului.

Tot ei au mai susținut că orice comerciant ce anunță o reducere de preț trebuie să o raporteze la prețul de referință practicat în același spațiu de vânzare pentru produse de același fel.

Prețul de referință înseamnă cel mai scăzut preț pe care același spațiu de vânzare îl practică pe intervalul ultimelor 30 de zile, înainte de aplicarea prețului redus.

Cum a reacționat Profi

Compania Profi Rom Food, care deține în România un număr de 1.486 de magazine, a precizat că prin campania desfășurată nu a încălcat prevederile din Legea nr. 363/2007 în ce priveşte practica comercială agresivă, luând în considerare faptul că nu sunt întrunite elemente constitutive ale contravenţiei reţinute în raport cu consumatorii, iar eiau fost informaţi despre modul în care se va desfăşura campania.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
13.7 ° C
14.3 °
13.6 °
48 %
3.3kmh
93 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...