spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTProblemele din școli fac victime. Director eliberat din funcție din cauza neefectuării...

Problemele din școli fac victime. Director eliberat din funcție din cauza neefectuării reparațiilor la timp

Directorul Școlii gimnaziale nr. 1 Ungureni, Elena Drochioi, a rămas fără funcție, din cauza carențelor din activitatea de management. Informațiile au fost făcute publice astăzi de inspectorul școlar general, Ada Macovei, în cadrul unei conferințe de presă în care s-au prezentat în linii mari rezultatele controalelor făcute în școli. Astfel, la grădinițele din satele Vicoleni și Sapoveni, coordonate de Şcoala 1 Ungureni, tavanul din holul clădirilor era grav afectat și risca să cadă peste copii. Verificările au arătat că Primaria Ungureni ar fi alocat sume de bani pentru efectuarea unor reparații, însă banii cu pricina s-au întors la primărie întrucât nu au fost cheltuiți. Prin urmare, pe 31 august, la finalul mandatului, directorul Elena Drochioi a fost înlocuită din funcție cu Iuliana Flavia Baltariu. „Măsurile pe care le-am dispus, pentru că știam dinaintea controlului care este situația acolo, au fost de înlocuire a directorului care în ultimii ani a avut bani foarte mulți de la bugetul local pe care el i-a returnat pur și simplu la sfârșitul fiecărui an pentru că nu a dorit să facă investiții acolo și nici să-și asume lucrări de modernizare și de dotare al spațiilor” a spus Ada Macovei.

Informațiile au fost făcute publice astăzi, după ce prefectul județului, Dan Nechifor, a decis să anunțe rezultatele verificărilor efectuate în unitățile de învățământ. Directorul general DSP, Monica Adăscăliței, spune că au fost identificate mai multe deficiențe mai ales în unitățile de învățământ din mediul rural, cu grupurile sanitare în curte. Situația a fost exemplificată tocmai cu grădinițele din satele Vicoleni și Sapoveni, unde ar fi pusă în pericol siguranța copiilor. „Noi am recomandat ca în aceste unități să nu se înceapă activitatea, pentru că sunt zone care pot provoca daune copiilor și nu ne permitem acest lucru. Sunt WC-uri în curte, care nu sunt conforme și ar pune în pericol inclusiv viața copiilor și nu ne dorim acest lucru. Nu sunt sigurele cazuri, dar preferăm integritatea elevilor și nu ne dorim să avem probleme. Mai avem unități de învățământ cu toaleta în curte, dar sunt ok”, a spus Monica Adăscăliței. Situația exactă la nivel județean va fi centralizată în aceste zile, în unele unități de învățământ fiind nevoie de refacerea circuitelor privind intrarea/ieșirea elevilor de la cursuri.

În ce privește securitatea la incendiu, doar trei spații de învățământ nu aveau autorizație și nici aviz de funcționare. „Au fost constatate mici neconformități, cum ar fi neverificarea instalației electrice și a prizelor de împământare, nefuncționarea iluminatului de evacuare, dar aceste aspecte urmează să fie remediate în aceste zile. Un aspect îmbucurător este că, dacă în 2020 existau 117 spații neautorizate sau fără aviz, astăzi sunt neautorizate doar trei spații, alte 53 de spații primind aviz întrucât sunt în lucrări de reabilitare și modernizare”, a spus colonelul Dan Decebal Murariu, împuternicit inspector șef al ISU Botoșani.

Controalele au avut loc în perioada 23 august – 3 septembrie, iar din comisii au făcut parte reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, Direcției de Sănătate Publică și Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Inspectorii au verificat dacă unitățile de învățământ dețin autorizație sanitară de funcționare, stadiul acțiunilor de igienizare, condițiile din sălile de cursuri și sălile de sport, respectarea normelor PSI, spațiile de depozitare pentru lapte și corn, dotarea cu mobilier corespunzător, asigurarea apei potabile, dacă sunt conforme grupurile sanitare, colectarea selectivă a deșeurilor, existența măștilor de protecție și a dezinfectatului, asigurarea personalului sanitar.

 

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie moderată
9.9 ° C
10.4 °
8.8 °
95 %
5.8kmh
100 %
joi
10 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...