spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocal BTAlertă pe străzile oraşului! Un pacient cu Covid a fugit de la...

Alertă pe străzile oraşului! Un pacient cu Covid a fugit de la Urgenţe şi este căutat de echipajele de poliţie

Mai multe echipaje de poliţie, dar şi cadre medicale, au de a face, vineri seară, cu o situaţie mai puţin obişnuită. Un pacient depistat pozitiv cu Covid a fugit din spital.

Bărbatul a plecat din Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU), fiind nevoie de doar câteva momente de neatenţie din partea personalului medical pentru ca pacientul să se facă nevăzut. În vârstă de 28 de ani, tânărul a ajuns la Urgenţe, în urmă cu două zile, din cauza consumului excesiv de alcool şi cu un traumatism acut prin agresiune, cu sângerare la nivelul feţei. Bărbatul a fost extrem de agresiv cu personalul din Urgențe încă din primele momente, acesta cu greu fiind tratat pentru sângerarea cu care a ajuns la spital. Potrivit procedurilor acesta a fost testat și pentru Covid, fiind depistat pozitiv, însă, fiind diagnosticat cu agitaţie psiho-motorie, acesta a fost direcţionat către Secţia de Psihiatrie. Acolo, vineri seară bărbatul a devenit din nou foarte agresiv și a fost solicitată o ambulanţă cu medic pentru a fi adus la Urgențe, pentru un consult ORL, din cauza leziunii la față.

Tânărul a fost transportat la Urgenţe, unde, în momentul în care era preluat de personalul din Urgenţe, profitând de aglomeraţie şi neatenţia cadrelor medicale, acesta s-a făcut nevăzut.

Când au realizat cele petrecute, cei de la Urgenţe au apelat imediat serviciul 112, solicitând ajutorul Poliţiei. Mai multe echipaje au ajuns la spital, după care au pornit în căutarea bărbatului cu Covid, pe străzile din Botoşani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
13.9 ° C
13.9 °
11.6 °
87 %
2.7kmh
100 %
mie
18 °
joi
20 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...