sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTCeremonii de Ziua Pompierilor cu depuneri de coroane, ședințe festive și avansări...

Ceremonii de Ziua Pompierilor cu depuneri de coroane, ședințe festive și avansări în grad (VIDEO)

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani a îmbrăcat astăzi haine de sărbătoare pentru a marca Ziua Pompierilor din România. Cu această ocazie, șase pompieri botoșăneni, care au obținut rezultate foarte bune în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, au fost înaintați în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim.
Este vorba de un ofițer și cinci subofițeri, astfel:

– la gradul de maior: Oana Elena Cercel;
– la gradul de plutonier adjutant șef: Ciprian Marius Ciocodeică;
– la gradul de plutonier adjutant: Dumitru Gorgan și Adrian Mihai Ciobanu;
– la gradul de plutonier: Ciprian Murariu și Meda Crina Dăscălescu.

Inspectorul șef al ISU Botoșani, colonel Dan – Decebal Muraru a precizat că înaintarea în gradul următor este un moment cu o încărcătură deosebită pentru orice militar căruia i se vede recunoscută şi apreciată atât munca, implicarea în acțiunile de protecție a vieții, mediului și valorilor materiale, cât și respectarea deontologiei profesionale.

Pentru modul de implicare în gestionarea situațiilor de urgență în anul 2021, cu prilejul Zilei Pompierilor din România și cu sprijinul Consiliul Județean Botoșani, au fost recompensați cu premii în bani, 12 șefi ai Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență din Botoșani, Dorohoi, Darabani, Ștefănești, Cristești, Cordăreni, Drăgușeni, Coțușca, Vârfu Câmpului, Manoleasa, Nicșeni și Vlăsinești.

În cadrul ceremonialului militar, care s-a desfășurat la sediul ISU Botoșani, cu respectarea limitărilor impuse de măsurile de prevenire și combatere a noului coronavirus, s-au citit și mesajele autorităților administrației publice centrale și locale, precum și Ordinul de zi pe unitate al Inspectorului Șef al ISU Botoșani.

La acest moment festiv, alături de pompieri au fost prefectul județului, Dan Nechifor, președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, Dorin Birta, șefii structurilor Ministerului Afacerilor Interne și ai Ministerului Apărării Naționale, reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță, UPU – SMURD și Direcției de Sănătate Publică, dar și primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei.
În această dimineață, premergător ședinței festive, au fost depuse jerbe de flori la monumentele eroilor pompieri din Botoșani și Dorohoi.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
14 ° C
16.5 °
13.6 °
44 %
5.1kmh
71 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
6 °
mar
13 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...