spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTRâuri de apă pierdute din nepăsare (video)

Râuri de apă pierdute din nepăsare (video)

În timp ce mai marii județului se bat cu pumnii în piept și susțin că fac tot posibilul să salveze Nova Apaserv de la faliment, o avarie de proporții survenită pe conducta de aducțiune apă Bucecea-Cătămărăști Deal, undeva pe teritoriul comunei Leorda, a dus la inundarea mai multor grădini din zonă.

Oamenii povestesc că situația durează de aproape două luni, interval în care s-au scurs pe apa sâmbetei milioane de metri cubi de apă. Avaria nu a fost remediată nici în prezent, iar șuvoaiele care se scurg din conductele Nova Apaserv s-au transformat cu timpul într-un pârâu.

„Cei de la compania de apă au făcut câteva drenuri pentru scurgerea apei, dar problema tot nu este rezolvată. Culturile sunt distruse de apa care băltește în grădini, aici fiind o adevărată mlaștină”, s-a plâns un localnic, care a trimis redacției „Monitorul de Botoșani” și câteva dintre imaginile surprinse.

Vină dată pe vechimea conductelor şi pe clienţi

Radu Fegher, inginer șef în cadrul societății „Nova Apaserv”, spune că situația este din cauza vechimii conductelor, dar și a faptului că unii dintre proprietarii terenurilor pe unde trec conductele nu permit intervențiile echipelor pentru a remedia defecțiunile.

„În zona Leorda au fost în ultima perioadă vreo patru avarii. O parte dintre acestea au fost remediate între timp, altele nu. Asta pentru că întâmpinăm probleme cu unii proprietari ai terenurilor agricole, care fie nu permit accesul echipelor de intervenție, fie condiționează prezența acestora de utilizarea unor utilaje, cum ar fi un excavator pe șenile”, a recunoscut Radu Fegher.

„Apa riscă să intre în casele oamenilor”

Între timp, apa curge prin pământ, îngroșând și mai mult pierderile înregistrate de Nova Apaserv. În plus, cei care locuiesc în zona afectată de scurgerile din conducte sunt disperați. „Apa riscă să intre în casele oamenilor, dacă spărtura se mărește”, spun localnicii. De partea cealaltă, oficialii Nova Apaserv spun că situația este cunoscută și se află în atenția celor responsabili, echipele de intervenție urmând să acționeze imediat ce proprietarii terenurilor vor permite accesul în zonă.

„Am ajuns să depindem de ei. Invocă faptul că au înființat culturi agricole și nu vor să aibă pierderi. Au fost situații când proprietarii și-au dat acordul ca intervenția să aibă loc doar într-un interval de timp anume, extrem de scurt, ori a fost imposibil să ajungem să executăm lucrarea”, a recunoscut Radu Fegher.

Conducte vechi de peste 50 de ani

Conductele din zona Leorda ar fi fost date în folosință în perioada 1964-1965 și de atunci nu au mai fost înlocuite, ci doar „cârpite”. Din cauza uzurii, ele au început să cedeze.

Problema este că aceste conducte au un diametru foarte mare, de 1.000 sau 1.200 de milimetri, iar în cazul unor avarii pierderile suportate de operatorul de apă sunt considerabile. Din acest motiv, Nova Apaserv a întocmit un proiect de reabilitare a rețelei, care ar putea obține finanțare europeană prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). Este vorba de un proiect uriaș, în valoare de aproape 230 de milioane de euro, care include circa 15 obiective, printre care și înlocuirea acestor conducte vechi, dar și realizarea unei aducțiuni noi de apă pe traseul Botoșani-Flămânzi.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
15.6 ° C
17 °
15 °
48 %
2.5kmh
46 %
vin
14 °
sâm
18 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...