În societățile în care naționalismul a fost crucial pentru coeziunea socială, precum era și România în intervalele 1859/1862-1944, în anii 1960-1989, limba reprezenta deopotrivă și o puternică trăsătură identitară și o clară motivare a fundamentării politice centraliste, în care diversități, minorități, interese locale sau regionale trebuiau să se topească în binele comun.
Participă la discuție Dorin Dobrincu, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Alexandru Cohal, lingvist, a urmat studii filologice la Iași, sociologice la Roma și la Pavia, cercetător la Institutul de Filologie Română „A. Philippide”.