spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocal BTSe anunţă noi lucrări de înlocuire a conductelor de gaze naturale

Se anunţă noi lucrări de înlocuire a conductelor de gaze naturale

Viceprimarul Liviu Toma s-a întâlnit astăzi cu şefi din cadrul companiei Delgaz Grid, tema discuţiilor vizând lucrările de înlocuire a conductelor de gaze naturale. „Le-am solicitat să-mi prezinte câteva străzi unde, într-o perioadă următoare, însemnând anul 2022, ar putea reuşi să vină cu înlocuiri de conducte pentru ca şi noi, la primărie, în acest mandat, să ştim, exact cum procedăm pe strada Puşkin, să-i sprijinim prin acordarea avizelor, autorizaţiilor şi să putem intra cu refacerea carosabilului, abia după ce vor fi înlocuite şi aceste conducte de gaz”, a declarat Liviu Toma.

Edilul a adăugat că planurile şefilor Delgaz Grid vizând investiţiile din municipiul Botoşani vor fi prezentate în cadrul unei şedinţe la care va participa şi primarul Cosmin Andrei, dat fiind faptul că edilul coordonează zona de investiţii. „Ne dorim ca prin această bună colaborare, existentă cel puţin în ultimul an, să derulăm lucrări şi în alte zone ale municipiului. Vreau să mă implic mult pentru că, timp de zece ani, înainte de a intra în administraţia publică locală, am colaborat foarte bine cu reprezentanţii Delgaz Grid. Ne-am propus să aducem multe lucrări în Botoşani şi consider că până la finele mandatului o să avem un număr important de străzi unde să fie înlocuite conductele de gaz”, a mai spus Liviu Toma.

Lucrări pe strada Puşkin

Pe strada Puşkin lucrările de înlocuire a conductei de gaze naturale sunt avansate. „Am eliberat avizul pentru continuarea lucrărilor , după ce a fost finalizat primul tronson. Săptămâna trecută au adus la stadiul iniţial tot tronsonul, de la strada Victoriei până la intersecţia cu strada Verona. Cred că pe aproximativ 70% din strada Puşkin conductele au fost înlocuite. Urmează şi celălalt tronson, după care va fi oprită furnizarea gazului cel puţin o zi, pentru a pune în funcţiune noua conductă”, a explicat Liviu Toma.

De la strada Victoriei, până la strada Petru Rareş, municipalitatea a înlocuit bordurile, urmează punerea pavelelor pe trotuare şi turnarea unui nou covor de asfalt. Celălalt tronson al străzii Puşkin va fi reabilitat, cel mai probabil, în prima parte a anului viitor. „Voi face toate demersurile pentru ca tronsonul care va rămâne nereabilitat să fie o prioritate pentru că este normal să avem continuitate în privinţa lucrărilor. Unii cetăţeni, pe bună dreptate, se consideră discriminaţi în ceea ce priveşte investiţiile derulate de municipalitate. Am declarat cu toţii că o să asigurăm prioritate şi celor care trăiesc la periferia oraşului şi cred că vom reuşi într-o perioadă scurtă de timp să finalizăm toată strada Puşkin”, a concluzionat Liviu Toma.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10 ° C
10 °
9.4 °
96 %
3.6kmh
100 %
mie
19 °
joi
19 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...