spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTDemersuri pentru înfiinţarea unui magazin social în municipiul Botoşani

Demersuri pentru înfiinţarea unui magazin social în municipiul Botoşani

Asociaţia HAPPY intenţionează să deschidă un magazin social în municipiul Botoşani. Ionela Tudose Ivan, preşedintele asociaţiei, a cerut municipalităţii un spaţiu, cu titlu gratuit, în vederea implementării proiectului Magazin social şi comunitar.

Ne dorim ca prin acest proiect să ne unim forțele pentru a influența în bine comunitatea în care trăim, pentru a ne sprijini reciproc, pentru a oferi un ajutor familiilor indiferent de statutul social al fiecăreia, pentru a responsabiliza și a îndemna oamenii să recicleze donând, astfel protejând și mediul în care trăim”, se arată în adresa transmisă primăriei.

În acest magazin ar urma să se găsească diferite produse donate de botoşăneni, cum ar fi haine, jucării, aparatură electrocasnică, acestea urmând a ajunge la persoanele nevoiaşe.

Asociația Happy a fost înființată în urmă cu şapte ani din dorința membrilor ei de a aduce schimbări benefice comunității în care trăiesc. Aceste lucruri s-au concretizat prin amplasarea de containere stradale pentru donații, frigidere sociale, sprijinirea persoanelor fără adăpost în fiecare iarnă cu mese calde și îmbrăcăminte groasă. Asociaţia a donat Spitalului Judeţean două tunele de dezinfectare. Mai mult, în perioada următoare va deschide Casa Nicolae, unde vor fi cazaţi bătrânii abandonaţi. De la înfiinţare, asociaţia s-a remarcat prin numeroase şi constante proiecte sociale derulate în judeţul Botoşani.

Un proiect similar va fi implementat şi de către municipalitatea botoşăneană

Raluca Bălăşcău, şeful Serviciului management proiecte, i-a transmis preşedintelui Asociaţiei HAPPY că Primăria Botoşani va înfiinţa un magazin social cu sprijin financiar al Uniunii Europene. Despre acest proiect se vorbeşte din anul 2016 şi abia acum se apropie de implementare. Magazinul social este unul dintre proiectele Asociaţiei Grupul de Acţiune Locală (GAL) „Botoşani pentru Viitor”.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
12.2 °
66 %
2.6kmh
100 %
joi
13 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...