joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTFals procuror cu BMW și girofar trimis la pușcărie pentru înșelăciune

Fals procuror cu BMW și girofar trimis la pușcărie pentru înșelăciune

Dorohoianul Sorin Alin Verincianu, supranumit și „escrocul cu o mie de fețe”, a fost condamnat în primă instanță pentru înșelătoria în care s-a dat drept procuror. Acuzat de înșelăciune și fals material în înscrisuri oficiale, el s-a ales cu o pedeapsă totală de 5 (cinci) ani, 7 (șapte) luni și 156 (o sută cincizeci și șase) zile închisoare, aici fiind incluse și resturi de pedepse din condamnările mai vechi. În plus, el a fost obligat să restituie unei victime 11.500 de euro, drept daune materiale. Sentința a fost pronunțată marți, pe 21 septembrie a.c., de Judecătoria Rădăuți (județul Suceava), dar hotărârea nu este definitivă.

A recunoscut totul pentru o pedeapsă mai blândă

Aflat deja în arest, Sorin Alin Verincianu a ales calea cea mai ușoară pentru el. Știind ce-l așteaptă, dorohoianul a cerut să fie judecat în formulă simplificată. Asta tocmai pentru a beneficia de o pedeapsă mai blândă. Ajuns în fața judecătorilor, el a cerut un termen în speranța că se va împăca cu victimele, lucru care nu a fost însă posibil, după care a a vrut să depună la dosar o serie de înscrisuri crezând că poate dovedi că nu este chiar atât de rău. Prin urmare, condamnarea a venit după numai trei termene de judecată.

Fals procuror cu BMW și girofar

Această ultimă escrocherie a fost comisă în primăvara anului trecut, după ce Sorin Alin Verincianu a dat buzna, în timpul unei slujbe religioase, în biserică neoprotestantă din Vicovu de Jos (județul Suceava). Dorohoianul venise cu un BMW negru, cu girofar de poliție și cu stroboscoape luminoase, toate pornite, și s-a dat drept procuror, fluturând și o legitimație. Sub privirile credincioșilor uluiți, el a intrat în biserică sub pretextul că urmărește o persoană suspectă, după care a plecat la fel de repede. Câteva zile mai târziu, însă, falsul procuror s-a întâlnit cu pastorul bisericii, Ilie T., pe care l-a păcălit susținând că-l poate ajuta într-un proces. Sub acest pretext, el l-a escrocat pe pastor de 56.450 de lei.

Adeverință falsă pentru circulație în perioada stării de urgență

Când a realizat că a fost păcălit, pastorul Ilie T. a făcut plângere la poliție, iar cu ocazia cercetărilor a reieșit că dorohoianul a mai păcălit un bărbat din zona Vicov, căruia i-a emis o adeverință falsă care îi dădea acestuia dreptul să circule „nelimitat, la orice oră din zi și din noapte, în perioada stării de urgență”. Arestat în aprilie 2020, Sorin Alin Verincianu a rămas după gratii, fiind trimis în judecată abia anul acesta.

Val de înșelăciuni în haine de preot sau avocat

Această țeapă, în care s-a dat drept procuror, a venit după un val de înșelăciuni comise de Alin Sorin Verincianu de-a lungul anilor, combinate uneori cu șantaj. Când nu era arestat sau închis pentru executarea pedepselor, dorohoianul era mereu în căutare de victime, pe care le escroca de bani, dându-se rând pe rând preot, ziarist sau avocat. Printre victimele lui s-a aflat și un vasluian, care dorea să plece la muncă în străinătate. Atunci, Verincianu a dat un anunț pe olx.ro, atribuindu-și calitatea de avocat, păcălindu-l pe vasluian cu aproape 5.000 de lei.

Lux pe banii victimelor

Interesant este că banii primiți de la victime sunt folosiți de escroc pentru a poza în persoană onorabilă. Astfel, pentru a-i impresiona pe cei care intenționează să-i păcălească, dorohoianul închiriază mașini de lux. Ba mai mult, el și-a cumpărat în trecut inclusiv robe specifice avocaților, dar și haine mai elegante.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
17.7 ° C
17.7 °
16.6 °
48 %
4.5kmh
73 %
joi
18 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...