spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTTrageri de timp în procesul angajărilor scandaloase

Trageri de timp în procesul angajărilor scandaloase

Procesul intentat de procurorii anticorupție împotriva celor șase inculpați din dosarul angajărilor de la „Apele Române” a început cu o amânare. Deși dosarul penal a fost trimis la instanță de la începutul lunii iulie, iar primul termen în Camera preliminară a fost stabilit pentru 20 septembrie, doi dintre avocații apărării au lipsit. Este vorba de apărătorii lui Petru Avram și Stelian Mețler, motiv pentru care judecătorii nu au putut declanșa procedurile standard privind verificarea legalității privind întocmirea rechizitoriului și a administrării probatoriului. Așa se face că instanța a fost nevoită să stabilească un nou termen pentru data de 21 octombrie, procesul fiind amânat practic cu o lună.

La începutul lunii iulie, procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus trimiterea în judecată a șase persoane în dosarul angajărilor prin detașare de la Apele Române. Printre cei trimiși în boxa acuzaților se află și botoșăneanul Stelian Mețler, care ar fi fost angajat după o serie de detașări succesive. Pe lista inculpaților se mai află Virgil Saghin, Gabriel Niga și Ana Boca, cei care, în calitate de primar, viceprimar, respectiv secretar general al comunei Vatra Moldoviței, i-ar fi angajat „în mod nelegal, în cadrul primăriei pe care o conduceau, pe inculpații Mețler Stelian (consilier IA la Compartimentul „Protecția mediului” din cadrul aparatului de specialitate al primarului) și Burlacu (fostă Iancu) Simona-Elena (administrator public în cadrul aparatului de specialitate al primarului)”. Principalele acuzații formulate de anchetatori vizează abuz în serviciu, obținere de foloase necuvenite și complicitate la abuz în serviciu.

În rechizitoriul întocmit de procurorii DNA se arată că angajările la Primăria Vatra Moldoviței, făcute la 22 iunie 2020 în cazul lui Stelian Mețler, respectiv 16 decembrie 2020 în cazul Simonei Elena Burlacu (fostă Iancu), ar fi fost doar formale, cu scopul ca cei doi să poată îndeplini condițiile detașării la Apele Române. În plus, pe lângă caracterul formal și fictiv, angajările s-ar fi realizat abuziv, cu încălcarea prevederilor legale în domeniu prevăzute de Codul administrativ și Codul muncii. „La câteva zile de la angajare, respectiv la 30 iunie și 22 decembrie 2020, inculpații Saghin Virgil, Niga Gabriel și Boca Ana ar fi aprobat detașarea inculpaților Mețler Stelian și Burlacu Simona-Elena la Administrația Bazinală de Apă (ABA) „Prut-Bârlad””, au arătat procurorii DNA.

Detașările de la Primăria Vatra Moldoviței la „Apele Române” s-ar fi făcut cu aprobarea directorului ABA „Prut-Bârlad”, Petru Avram, care i-ar fi încadrat pe cei doi pe posturi de ingineri, deși aceștia nu aveau studii de specialitate în domeniul respectiv. „Prin aceste demersuri, cei doi „ingineri” ar fi obținut foloase necuvenite constând în drepturile salariale de care au beneficiat în mod nelegal, în sumă totală de 53.385 lei (Mețler Stelian – 46.968 lei și Burlacu (fostă Iancu) Simona-Elena – 6.417 lei)”, au adăugat procurorii DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunal Iași, însă, până la pronunțarea unei sentințe definitive, inculpații vor beneficia de prezumția de nevinovăție. Cazul chelneriței angajate ca inginer la Apele Române Iași a fost dezvăluit de jurnaliștii de la Recorder.ro, iar despre angajarea lui Mețler au scris jurnaliștii de la publicația locală ReporerIS. Stelian Mețler a ocupat funcția de director la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Botoșani și s-a pensionat în urmă cu circa trei ani, iar după angajarea la „Apele Române” el ar fi trebuit să facă zilnic naveta de la Darabani la Botoșani și retur. Întâmplător sau nu, fiul său, Constantin Mețler, a ocupat și ocupă și în prezent funcția de director general adjunct în cadrul Companiei Naționale „Apele Române”, iar în trecut a fost la rândul său inspector în cadrul ITM București. Procurorii DNA nu au reținut însă nicio implicare din partea lui Mețler junior în angajările scandaloase de la „Apele Române”.

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
19.8 ° C
20 °
15.5 °
47 %
0.9kmh
100 %
joi
19 °
vin
13 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...