joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTTeribilist pe patru roți. A condus fără permis, a provocat un accident,...

Teribilist pe patru roți. A condus fără permis, a provocat un accident, după care a dat bir cu fugiții

Un tânăr de 21 de ani, din comuna Roma, care a plecat la drum cu mașina cu toate că nu avea permis de conducere, a fost implicat într-un accident rutier în Botoșani, după care a dat bir cu fugiții. Tânărul a reușit să ajungă cu mașina până aproape de Hudum, dar în sensul giratoriu de la intrarea în Parcul de Agrement Cornișa a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un tânăr care se deplasa din sens opus, ulterior părăsind locul faptei.

În urma unui apel pe 112, cazul a ajuns în atenția polițiștilor botoșăneni, care au declanșat imediat operațiunea „năvodul”, încercând să-l găsească pe fugar. Autoturismul condus de tânărul de 21 de ani a fost identificat pe strada Hatman Arbore, iar în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că teribilistul nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Prin urmare, tânărul s-a ales cu un dosar penal urmând să fie cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

 

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
8.9 ° C
11.6 °
8.3 °
63 %
1.3kmh
31 %
joi
9 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...