sâmbătă, iulie 12, 2025
AcasăLocal BTAda Macovei - "Trebuie să păstrăm măsurile de siguranţă, dacă vrem să...

Ada Macovei – “Trebuie să păstrăm măsurile de siguranţă, dacă vrem să ţinem şcolile deschise”

1.161 de elevi botoşăneni nu mai merg la şcoală, activitatea lor derulându-se în mediul online. Potrivit datelor centralizate de conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean, este vorba despre 41 de clase, unde elevii şi profesorii interacţionează prin intermediul tehnologiei. Situaţia este actualizată în fiecare dimineaţă.

Pe fondul creşterii numărului persoanelor depistate cu Covid, oficialii din educaţia botoşăneană nu exclud ca în următoarele zile şi alţi elevi să treacă la orele online.

Având în vedere statisticile pe care le vedem de la Tudora şi de la Roma, comune care au fost carantinate şi unde cazurile se înmulţesc, putem estima că acesta este trendul. Situaţia se complică şi în comunele limitrofe şi în municipiul Botoşani, pentru că nu se respectă măsurile de siguranţă decât în şcoală, nu în familie, nu pe stradă, nu în altă parte”, a declarat Ada Macovei, inspector şcolar general.

Oficialul a făcut apel la elevi, părinţi şi cadre didactice să respecte regulile impuse de actuala criză sanitară pentru ca şcolile să rămână deschise. „Trebuie să păstrăm măsurile de siguranţă, dacă vrem să ţinem şcolile deschise. Rog pe toată lumea să se comporte responsabil”, a concluzionat Ada Macovei.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
18.9 ° C
18.9 °
17.6 °
86 %
1.2kmh
24 %
S
30 °
D
28 °
lun
33 °
mar
30 °
mie
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...