Doliu în sănătatea botoșăneană

Un apreciat şi cunoscut medic din Botoşani s-a stins din viață, lăsând întreaga suflare medicală în doliu.

Deşi suceven la origine, medicul Teodor Tănase a activat întreaga viaţă la Botoşani, punându-şi amprenta asupra sistemului medical botoşănean, după ce a fost preşedinte al Colegiului Medicilor nu mai puţin de şapte ani şi a fost membru în comisiile forului încă un deceniu.

„Doru, cum îi spuneau toţi apropiaţii, a fost un om de o calitate rară. Extrem de sufletist şi tot timpul cu un sfat sau vorbă bună pentru oricine. Vestea decesului ne-a luat pe toţi pe nepregătite. Dumnezeu să îl ierte!”, a spus medicul epidemiolog Ecaterina Chihaia.

Acesta a trecut la cele veșnice la vârsta de 78 de ani, în urma unor probleme medicale.

Medicul Teodor Tănase s-a născut în Suceava, la Fălticeni, a studiat la Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași, iar apoi a venit să profeseze în Botoșani. Acesta și-a început activitatea ca medic de dispensar în Botoșani și a continuat apoi la Spitalul Botoșani ca medic anatomo-patolog şi legist, fiind un nume cu greutate în specialitatea lui.

Deja ai votat!