Complex DGASPC spart în miez de noapte de un fost beneficiar. Suspectul a ajuns în arestul poliției

Luni, pe 27 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr de 19 ani, din comuna George Enescu, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

Polițiștii spun că, în noaptea de 20 spre 21 septembrie a.c., acesta ar fi pătruns, fără drept, în incinta unui Complexul de case de tip familial „Sfântul Mina”, din municipiul Botoșani, administrat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani, iar din interior ar fi sustras mai multe bunuri, constând în articole vestimentare și aparatură electrică, pe care le-ar fi valorificat, ulterior, prin vânzarea către diverse persoane. Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

Directorul executiv al DGASPC Botoșani, Doina Nacu Manole, spune că suspectul este chiar un fost beneficiar al serviciilor, cu anumite deficiențe. „Acest lucru nu scuză în niciun fel fapta. Vom urma procedura legală”, a spus Doina Nacu Manole, care a adăugat că incidentul este primul de acest gen în ultimii 15 ani.

Un inventar făcut de DGASPC după spargere a arătat că prejudiciul depășește 2.000 de lei întrucât tânărul a forțat o ușă, după care a furat mai multe articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, dar și un televizor. Ulterior, reprezentanții DGASPC au schimbat toate încuietorile de la uși.

 

 

Deja ai votat!