joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTDorohoianca acuzată că și-a ucis soacra a fost trimisă în judecată

Dorohoianca acuzată că și-a ucis soacra a fost trimisă în judecată

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unei dorohoience în vârstă de 50 de ani, Liliana Ghiduc, acuzată de violență în familie sub forma omorului calificat.

„S-a reținut că, în ziua de 10 august 2021, în jurul orei 10.00, pe fondul consumului de alcool și al relațiilor familiale tensionate, inculpata a aplicat soacrei sale, G.V., în vârstă de 83 de ani, mai multe lovituri cu obiecte contondente, cauzându-i multiple leziuni, după care a sugrumat-o, cauzându-i decesul”, au precizat anchetatorii.

Cele două femei locuiau în comun, iar conflictul violent a avut loc după o ceartă. Atunci, Liliana Ghiduc a lovit-o pe soacră, de mai multe ori, cu o bucată de lemn, unele lovituri fiind aplicate la nivelul capului, după care a sugrumat-o. Crima a fost descoperită chiar de fiul victimei, în momentul în care acesta a revenit la domiciliu de la serviciu.

Trupul neînsuflețit al bătrânei a fost ridicat în vederea efectuării necropsiei, iar Liliana Ghiduc a fost internată în vederea efectuării unei expertize medico-legale pentru stabilirea discernământului. Ulterior, ea a fost acuzată de violență în familie sub forma omorului calificat și a fost arestată preventiv.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
20.5 ° C
21.1 °
15.6 °
53 %
1.3kmh
90 %
joi
21 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...