sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTNoile termene ale modernizării DN 28B Târgu Frumos-Botoșani. Prefectul a verificat stadiul...

Noile termene ale modernizării DN 28B Târgu Frumos-Botoșani. Prefectul a verificat stadiul lucrărilor

Lucrările demarate pentru modernizarea drumului național 28B Botoșani – Târgu Frumos au început să avanseze. O parte dintre obiective vor fi date în folosință chiar în următoarele două luni. Astfel, dat fiind ritmul de lucru de până acum, condițiile meteo și situația din teren, reprezentanții constructorilor au avansat termene clare pentru următoarea perioadă.

Situația a fost analizată miercuri, 29 septembrie a.c., și de prefectul Dan Nechifor, care a fost pe șantier pentru a analiza stadiul lucrărilor. Potrivit constructorilor, până la sfârșitul lunii octombrie 2021 vor fi finalizate casetele laterale pe ambele părți ale drumului și va demara asfaltarea cu primul strat pentru protejarea lucrărilor pe timpul iernii și asigurarea siguranței circulației. Un al doilea termen este 15 noiembrie 2021, dată până la care podețele vor fi executate și deschise traficului, fără restricții, iar sectoarele cu sistem rutier nou vor fi finalizate și aduse la nivelul stratului asfaltic de bază. Unul din cele 9 poduri ale proiectului va fi dat în circulație pe suprastructura nouă până la sfârșitul lunii noiembrie pe banda dreaptă, iar cea stângă nu va fi demolată pe timpul sezonului rece tocmai pentru a evita restricțiile de circulație.

În ceea ce privește spargerea și reciclarea dalelor de beton de pe tronsonul Botoșani – Copălău, lucrarea va face parte din etapa a II-a a proiectului, care ar putea să înceapă abia după 15 noiembrie, dacă vremea va permite execuția lucrărilor. Prefectului Dan Nechifor i s-a comunicat că, până în momentul de față, în cele circa două luni de la debutul investiției, a fost realizat 7,8% din totalul lucrărilor de pe drumul de peste 71 de kilometri, din care circa 32 de kilometri sunt pe teritoriul județului Botoșani.

Proiectul de modernizare include o lărgire a carosabilului care va avea două benzi de circulație, care vor avea fiecare o lățime de 3,5 metri, două acostamente cu lățimea de 1 metru, având aceeași structură ca și zona carosabilă, lățimea totală a platformei drumului fiind de 9 metri, la fel ca drumul național Botoșani – Ștefănești. Soluțiile tehnice includ ranforsare, sistem rutier nou, dar și reciclarea sistemului rutier rigid existent, mai exact a dalelor de beton rămase încă de timpul regimului comunist. Pe lângă acestea, lista de lucrări mai cuprinde peste 99.000 de metri liniari de șanțuri betonate și rigole carosabile, 59 de podețe noi și alte 48 reabilitate, 9 poduri, dintre care unul nou, aproape 3.000 metri liniari de trotuare, 12 parcări, amenajări de drumuri laterale, precum și o serie de lucrări de siguranța circulației, care includ parapeți metalici, indicatoare și marcaje rutiere.

 

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
6.9 ° C
7.2 °
5.5 °
95 %
1.4kmh
17 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
7 °
mar
10 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...