sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTMaraton editorial, desfășurat la Biblioteca Județeană (video)

Maraton editorial, desfășurat la Biblioteca Județeană (video)

Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu“ a găzduit marți seară un eveniment cultural aparte. Este vorba despre maratonul lansărilor de carte apărute recent la Editura Eikon.
Cărțile lansate cu această ocazie au fost ”Merindele cuvântului – Les vivres de la parole” (Ion Munteanu), ”Nimic esențial” (A.T. Branca), ”Între sistolă și epistolă” (Denisa Crăciun), ”Piatră pe piatră” de Vasile Iftime, ”Aferim” și ”Culoarea coniacului tânăr” (George V. Precup).

Evenimentul a debutat cu prezentarea pe scurt a mai multor cărți scrise de diferiți autori, de către Valentin Ajder, directorul editurii Eikon.

„Am adus multe cărți în cadrul acestui maraton editorial pentru că n-am fost de mult la Biblioteca din Botoșani. Sunt în jur de 130 de cărți dintre cele mai recent apărute. O să prezentăm câteva dintre cele apărute cel mai recent întrucât timpul nu ne va permite”, a transmis Valentin Ajder.

După prezentarea titlurilor cărților lansate la editura Eikon a urmat un moment poetic susținut de poeta Denisa Crăciun și scriitorul Ion Munteanu.

De asemenea, în cadrul evenimentului cultural au susținut intervenții și invitații Christian Crăciun, Vianu Mureșan, Petruț Pârvescu și Gabriel Alexa.

Vasile Iftime, unul dintre poeții care și-a lansat cartea de poezii în cadrul evenimentului a transmis câteva cuvinte despre opera sa.

„Cartea pe care am lansat-o se numește Piatră pe Piatră. Aceasta face parte dintr-o trilogie, prima fiind Hristos toamna, iar a doua Colonia cu licurici. Tematica cărților este aceeași. În aceste cărți încerc să redau trei dimensiuni, trei relații ale omului cu divinitatea. Dacă în prima carte descoperim relația dintre Dumnezeu și om ca una de egalitate, în Colonia cu licurici este vorba de relația de tip prietenie”, a transmis Vasile Iftime.

În cadrul manifestării culturale, poeții care și-au lansat cărțile au recitat din propriile creații.

Ersilia Iacob, managerul Bibliotecii Județene ”Mihai Eminescu” Botoșani, a transmis la rândul său câteva cuvinte despre evenimentul cultural.

„Au fost prezentate noutățile editoriale ale editurii Eikon și au fost lansate volume ale autorilor autohtoni. Am fost încântați de propunerea directorului editurii Eikon de a organiza acest eveniment. Ne pare rău că din cauza condițiilor pandemice nu am putut fi mai mulți prezenți”, a declarat Ersilia Iacob.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
11.6 ° C
12.1 °
11.6 °
54 %
3.3kmh
44 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
7 °
mar
10 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...