joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTAccident cu cinci victime la Leorda (video)

Accident cu cinci victime la Leorda (video)

Cinci persoane, dintre care doi minori, au fost rănite într-un accident rutier care a avut loc în comuna Leorda.

Evenimentul rutier a avut loc în satul Dolina, duminică după amiază. Două autoturisme, marca Audi şi Volkswagen, care circulau din sensuri opuse de mers, s-au izbit din cauza neatenţiei celor doi şoferi aflaţi la volan. Ambii tineri, de 21 şi 23 de ani, cei doi circulau cu autoturismele prea aproape de axul drumului, iar într-o curbă, maşinile au intrat în coliziune frontală. În urma impactului violent au rezultat nu mai puţin de cinci victime, şoferul dintr-un autoturism şi patru ocupanţi din celălalt autoturism. Trei ambulanţe au ajuns la faţa locului, cadrele medicale acordând îngrjiri celor răniţi la faţa locului. Unul dintre şoferi a refuzat transportul la spital, în timp ce patu victime au ajuns la Urgenţe. „Am fost solicitaţi la un accident rutier cu victime cu vârsta între 2 şi 31 de ani. Toate persoanele erau politraumatizate, dar conştienţe, cu traumatisme craniene, de membre inferioare. Toţi au fost transportaţi la spital, pentru investigaţii suplimentare”, a precizat medicul Eduard Gurău, din cadrul SJA Botoşani.

Cazul a intrat şi în atenţia poliţiştilor, care au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cine se face vinovat de producerea accidentului. „În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani. Niicun dintre şoferi nu era băut.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
17.7 ° C
17.7 °
16.6 °
48 %
4.5kmh
73 %
joi
18 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...