joi, aprilie 18, 2024
AcasăLocal BTNoi şantiere deschise în municipiul reşedinţă de judeţ (video)

Noi şantiere deschise în municipiul reşedinţă de judeţ (video)

Edilii botoşăneni au deschis astăzi, 4 octombrie, noi şantiere în municipiul Botoşani. Astfel, au fost demarate lucrări pe strada Nicolae Iorga, de la intersecţia cu strada Dimitrie Rallet până la sensul giratoriu de pe strada Bucovina. Aici vor fi scoase dalele cu șinele de tramvai, se vor lărgi benzile de circulație, se vor reabilita trotuarele, vor fi amenajate locuri de parcare, iar tronsonul va fi complet asfaltat.

Aceste lucrări sunt aşteptate de toţi botoşănenii care locuiesc în zonă.

Un alt şantier a fost deschis pe strada Sucevei 5, unde sunt programate lucrări atât la trotuare cât și la carosabil. Ulterior, vor fi amenajate noi locuri de parcare. Dacă vremea va fi favorabilă, conducerea primăriei estimează că lucrările se vor încheia în aproximativ o lună.

Totodată, se lucrează şi pe strada Doboșari, acolo unde operatorul de apă, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean, va înlocui conducta de alimentare cu apă. Lucrările sunt completate cu cele ale municipalităţii, care presupun reabilitarea străzii și trotuarelor, pe tronsonul de la strada Hatman Arbore până la izvorul din zonă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
5.8 ° C
6.1 °
3.8 °
95 %
3.1kmh
100 %
joi
6 °
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
8 °
lun
12 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...