spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTModern Calor are directori cu acte în regulă

Modern Calor are directori cu acte în regulă

Societatea Modern Calor are directori cu acte în regulă. Astăzi, 5 octombrie, s-a întrunit Consiliul de Administraţie al societăţii şi i-a numit în funcţie pe Bogdan Varasciuc – director general (foto 1), Cristina-Aneta Lăcătuşu-Andrei – director economic (foto 2) şi Călin Bocovici – director tehnic (foto 3). Cei trei oficiali au participat la procedura de selecţie derulată de o firmă specializată în recrutare de personal.

Potrivit celor precizate de Viorica Andronachi, membru în Consiliul de Administraţie, pentru funcţia de director general au fost doi candidaţi, însă Bogdan Varasciuc, actualul director interimar, a obţinut cel mai mare punctaj. „Pentru funcţia de director economic a fost un singur candidat, actualul director interimar, care a îndeplinit punctajul aferent. Domnul Bosovici, de asemenea, a fost singur candidat pentru postul de director tehnic şi a îndeplinit cuantumul de puncte, chiar l-a depăşit. Ca atare, după raportul final al  firmei care a derulat procedura de selecţie, nu aveam altceva de făcut decât să-i numim pe cei trei directori pe un contract de patru ani”, a declarat Viorica Andronachi.

Mâine, 6 octombrie, contractele de mandat ale directorilor vor fi semnate de către Simion Drelciuc, preşedintele CA-ului de la Modern Calor.

Viorica Andronachi a adăugat că era normal să se încheie provizoratul directorilor, pentru că altele sunt aşteptările de la ei, acum când au un mandat de patru ani. Oficialul s-a declarat  mulţumit de activitatea celor trei directori, din perioada în care aceştia au fost interimari.  „Consider că este o echipă de conducere care va avea rezultate deosebite în activitate”, a concluzionat Viorica Andronachi.

Bogdan Varasciuc a declarat că sunt multe lucruri de făcut, mai ales pe fondul majorărilor din ultima perioadă. „Mâine dimineaţă începem şi furnizarea agentului termic. Avem două săptămâni de când am început umplerea instalaţiiilor. Nu sunt probleme, totul este în regulă”, a mai spus Bogdan Varasciuc.

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
19.8 ° C
20 °
15.5 °
47 %
0.9kmh
100 %
joi
19 °
vin
13 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...