spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocal BTPovestea vorbei - Istoria numelor lunilor anului – Noiembrie

Povestea vorbei – Istoria numelor lunilor anului – Noiembrie

Așa cum arătam în articolele anterioare, în calendarul inițial al romanilor, atribuit lui Romulus, noiembrie era a noua lună a anului, de aici și numele său. Reforma acestui calendar, întreprinsă de regele Numa Pompilius, a făcut ca luna să devină a 11-a, dar și-a păstrat numele din vechiul calendar. Vechii egipteni aveau drept corespondent al lui noiembrie luna numită Athyr, după Hathor, o zeitate cerească importantă din panteonul egiptean, asociată cu mai multe zeițe. Cel mai adesea, Hathor este reprezentată ca o femeie cu cap de vacă, purtând discul solar între coarnele ei. Aceasta era a treia lună în calendarul anticilor egipteni, corespunzând perioadei cuprinse între 10 noiembrie și 9 decembrie din calendarul gregorian al europenilor. După data de 17 noiembrie, timp de patru zile, egiptenii aveau o sărbătoare lugubră, dedicată durerii zeiței Isis, al cărei iubit frate, Osiris, fusese ucis de către soțul ei, Seth. Această sărbătoare se numea „Căutările lui Osiris”. Conform mitologiei egiptene, gelos pe faima și faptele bune ale lui Osiris, care îi scosese pe egipteni din mizerie, le dăduse agricultura și legile, fratele său, Seth, organizează un complot, îl închide pe Osiris într-un cufăr pe care îl aruncă apoi în Nil. În timpul a ceea ce se cheamă „prima căutare a lui Osiris”, soția sa cernită, zeița Isis, pleacă în căutarea corpului lui Osiris. Cufărul cu cadavrul lui Osiris a fost găsit pe coasta feniciană, de unde Isis l-a adus în Egipt. Prin magia sa, Isis reușește să-l reînvie temporar pe Osiris, suficient pentru a-l concepe, cu acesta, pe fiul lor, Horus. Seth descoperă, însă, sarcofagul cu trupul lui Osiris și tranșează cadavrul fratelui său în 14 bucăți, pe care le răspândește în întregul Egipt. În ceea ce se numește „A doua căutare a lui Osiris”, Isis reușește să recupereze 13 bucăți din corpul soțului său, cu excepția penisului acestuia, ce fusese mâncat de trei pești. Ajutată de alți zei, Isis reușește să reconstituie, cu bandaje, trupul lui Osiris și așa s-a născut prima mumie egipteană. Ulterior, Isis izbutește reînvierea soțului său, ceea ce a devenit o parte importantă a mitologiei lui Osiris ca zeu al morții, dar și a credințelor egiptene în revenirea din moarte. După învierea sa, Osiris nu s-a mai întors pe tronul unde domnise ca rege, lăsându-i acest rol fiului său, Horus, în timp ce el a preferat să revină drept conducător și judecător al tărâmului morților. În această lună, romanii sărbătoreau jocurile plebeiene, sau „ludi plebeii”, sub coordonarea edililor Romei. Originea jocurilor pare a fi reconcilierea plebeilor cu patricienii, după ce primii refuzaseră, în două rânduri, să mai lucreze și să lupte în armată („secesiunea plebeilor”, cum este cunoscut evenimentul în istoria romană), retrăgându-se pe colinele Sacră și Aventină. Jocurile includeau atât spectacole de teatru, cât și competiții sportive, cu scopul de a-i distra pe oamenii de rând din Roma, numiți plebei. Inițial jocurile durau doar o zi, apoi durata lor s-a extins succesiv, ajungându-se ca la sfârșitul republicii (sec. I î. Hr.) să se desfășoare între 4-17 noiembrie. În timpul festivalului, pe 13 noiembrie avea loc o sărbătoare dedicată lui Jupiter, pe 14 noiembrie se organiza o paradă a cavaleriei romane, pentru ca între 15-17 noiembrie să se desfășoare jocurile de circ, în primul rând cursele de care, atât de așteptate de către romani.

 

Prof. dr. Daniel BOTEZATU

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
nori împrăștiați
11.9 ° C
15.4 °
11.7 °
68 %
1.8kmh
25 %
mie
11 °
joi
19 °
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...