vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTZeci de cadre didactice şi peste 140 de elevi botoşăneni au Covid

Zeci de cadre didactice şi peste 140 de elevi botoşăneni au Covid

Cel de-al patrulea val al pandemiei de Covid afectează din plin și activitatea didactică, iar datele în privinţa numărului persoanelor depistate cu Covid se schimbă de la o zi la alta. Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean centralizează săptămânal datele transmise de unităţile de învăţământ și, potrivit acestora, astăzi, 83 de cadre didactice şi 147 de elevi au Covid. Din acest motiv 164 de clase, totalizând 2.299 de elevi, îşi desfăşoară activitatea în mediul online.

Regretăm enorm faptul că din ce în ce mai multe clase au elevi bolnavi sau contacţi ai unor membri de familie şi din această cauză sunt nevoiţi să participe la ore online. Le dorim multă sănătate tuturor elevilor şi familiilor acestora, precum şi întregului personal din sistemul de învăţământ. Monitorizăm cu atenţie buna desfăşurare a activităţilor atât în format fizic, cât şi online, pentru parcurgerea materiei. De asemenea, suntem preocupaţi de respectarea măsurilor de siguranţă în şcoli, pentru evitarea focarelor şi menţinerii unui număr  cât mai redus de îmbolnăviri”, a declarat Ada Macovei, inspector şcolar general.

Şase cadre didactice au fost răpuse de Covid

Dincolo de programul şcolilor care se poate schimba de la o zi la alta, în funcţie de numărul de cazuri de Covid în rândul elevilor sau cadrelor didactice, dureros este faptul că unele cadre au pierdut lupta cu această boală nemiloasă. De la debutul pandemiei, şase cadre didactice au fost răpuse de noul coronavirus. Doi dintre cei plecaţi prea devreme din această lume sunt Liliana Chira, inspector şcolar de informatică şi preotul profesor Constantin Muha, inspector şcolar de religie, fost director al Seminarului Teologic „Sfântul Ioan” Dorohoi.

În prima zi de şcoală, dar şi de Ziua Educaţiei, pe 5 octombrie, ne-am gândit la colegii noştri şi le-am simţit dureros lipsa”, a declarat un inspector şcolar.

Aproximativ 50% dintre cadrele didactice sunt vaccinate 

La această dată sunt 2.121 de cadre didactice care s-au vaccinat, reprezentând aproximativ 50% din numărul total, la care se adaugă încă 114 cadre care au primit doar prima doză.

În rândul personalului didactic auxiliar şi nedidactic sunt imunizate 783 de persoane, alte 43 figurând în evidenţe ca fiind vaccinate doar cu prima doză. Sunt şi 1581 de elevi vaccinaţi, în timp ce alţi 301 elevi au solicitat să fie imunizaţi.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
16 ° C
16.1 °
14.4 °
57 %
12.1kmh
62 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...