marți, iulie 8, 2025
AcasăLocal BTFals pregătit pentru Franța descoperit la trecerea frontierei

Fals pregătit pentru Franța descoperit la trecerea frontierei

Falsurile descoperite de polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Stânca par să nu se mai sfârșească. S-a întâmplat și joi seară (n.r. 7 octombrie a.c.), când în PTF Stânca s-a prezentat, pentru efectuarea formalităților de control pentru a intra în România, un cetățean din Republica Moldova, pasager al unui microbuz înmatriculat în Republica Moldova, ce efectua o cursă ocazională cu destinația Franța.

În baza profilului de risc, a fost efectuat un control amănunțit, în portmoneul bărbatului fiind găsită o carte de identitate cu însemnele autorităților române, având imprimate datele și fotografia cetățeanului respectiv. Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului de identitate, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care s-a stabilit că este vorba de un fals.

Pus în situația să explice cum a ajuns în posesia lui, bărbatul a declarat că a procurat documentul prin intermediul unui prieten și intenționa să-l folosească pentru a obține mai ușor un loc de muncă. Acuzat de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, bărbatul s-a ales cu un dosar penal.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
26.6 ° C
26.6 °
26.6 °
54 %
1.3kmh
31 %
mar
36 °
mie
29 °
J
21 °
vin
22 °
S
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nu doar oamenii înfruntă cu greu căldura în această perioadă.

EDITORIAL

Nu e deloc întâmplător faptul că grosul măsurilor de austeritate lovesc în Educație. Poate puțin surprinzător, în condițiile în care situația în care a...

EPIGRAMA ZILEI

Acest jupuit de piei Denumit măsură bună E exact ca la evrei: Taie unde tre' să pună!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...