luni, decembrie 5, 2022
AcasăLocalVania Atudorei, cetățean de onoare al municipiului, și-a lansat cartea și în...

Vania Atudorei, cetățean de onoare al municipiului, și-a lansat cartea și în județul vecin

Vania Atudorei, un renumit microbiolog botoșănean, și-a lansat astăzi volumul „Jurnal de întâlniri excepționale” la Biblioteca Universității ,,Ștefan ce Mare” din Suceava.
În urmă cu aproape două săptămâni acesta a avut o lansare de carte și în cadrul evenimentelor desfășurate cu prilejul aniversării a 53 de ani de activitate artistică a Școlii Populare de Arte „George Enescu” din Botoșani.

„Cartea are 444 de pagini, cu 95 de interviuri, sunt mai multe, însă urmează să apară într-un alt volum. Volumul prezintă interviuri realizate în cincizeci de ani, la puntea dintre secolele XX și XXI. Majoritatea sunt cu artiști și cu oameni de știință români, dar sunt și din străinătate. Mai mult de o treime sunt interpreți de muzică populară, de operă, operetă, nume celebre din istoria acestor domenii. Materialele acestea odată publicate, dispar. La radio asculți emisiunea, apoi gata, s-a terminat. În ziar la fel, apare într-o zi după se uită. Dar o carte rămâne și peste secole. Cum spunea poetul,<< îți voi lăsa drept bunuri după moarte decât un nume adunat pe o carte>>”, declara recent Vania Atudorei care este și cetățean de onoare al municipiului.

Stabilit în Canada, profesorul universitar doctor Vania Atudorei este microbiolog federal al RMCCM (Registered Microbiologist of Canadian College of Microbiologists) și supervizor al Departamentului Farmaceutic al Eurofins, Montreal, cu dublu doctorat în microbiologie  (Elveția și Canada)și cu o experiență de peste 40 de ani.

Potrivit monitorulsv.ro prezentarea volumului va fi realizată de profesorul universitar doctor Lora Bostan, istoric literar de la Universitatea ,,Yurii Fedkovici” din Cernăuţi, iar amfitrionul acestei întâlniri va fi Directorul Bibliotecii USV, profesor universitar DHC. Sanda-Maria Ardeleanu. Întâlnirea va beneficia și de un moment artistic susținut de invitatul autorului, taragotistul Dumitru Dobrican.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
-0.7 ° C
1.6 °
-1.1 °
92 %
2.2kmh
100 %
lun
-0 °
mar
2 °
mie
6 °
joi
5 °
vin
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Că se fac poze cu toate ocaziile e normal, știm. De ce nu sunt puse pe facebook doar alea care trebuie e enigma.

EDITORIAL

O glumă atribuită unui mare bio-fizician spune că dacă ai creștetul capului în apropierea ușii de la cuptor și picioarele într-un lighean cu apă...

GÂNDUL ZILEI

Are, pe lângă tupeu Şi studii aprofundate, C-a aplicat în liceu Ce-a-nvăţat în facultate... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...