spot_img
marți, aprilie 23, 2024
AcasăLocal BTVot cerut aleşilor locali pentru două noi creşe în Municipiul Botoşani

Vot cerut aleşilor locali pentru două noi creşe în Municipiul Botoşani

În şedinţa de mâine, 12 octombrie, consilierii municipali botoşăneani vor avea de dezbătut şi două proiecte vizând aprobarea predării către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii, a două amplasamente în vederea construirii a două creşe. Acestea ar urma să fie construite pe strada Pod de Piatră, nr. 88 A şi Şoseaua Iaşului, nr. 2C.

Votul aleşilor locali este necesar, în condiţiile în care, Ministerul Dezvoltării a transmis că a fost aprobată construirea a două creşe în municipiul Botoşani, în cadrul Programului naţional de construcţie creşe.

Potrivit celor precizate de primarul Cosmin Andrei, o creşă va fi ridicată la fostul Obor, iar cealaltă în noul cartier ANL de pe Şoseaua Iaşului.

Dacă în cazul acestor două noi investiţii demersurile sunt la faza de documentaţii şi vot în Consiliul Municipal, lucrurile sunt avansate în privinţa creşei care va fi ridicată în cartierul ANL Cişmea, cu fonduri europene. „Aici suntem în grafic, am dat unele hotărâri de Consiliu Local, doar că au crescut cheltuielile neeligibile din cauza creşterii preţurilor materialelor de construcţie. Dacă iniţial plecăm cu un procent de confinanţare la proiectele cu fonduri europene, atunci când se finalizează, din păcate, procentul e foarte mare. Asta e realitatea şi se poate verifica la toate proiectele de anvergură – s-a semnat ceva şi s-a finalizat cu altceva (ca valoare totală a investiţiei – n.r.). Este o situaţie generalizată la nivel naţional”, a declarat luna trecută Cosmin Andrei.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
12.6 °
10.6 °
66 %
2.2kmh
100 %
mar
10 °
mie
19 °
joi
17 °
vin
16 °
sâm
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...