joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTAsfalt turnat pe mai multe sectoare de drumuri județene

Asfalt turnat pe mai multe sectoare de drumuri județene

Consiliul Județean Botoșani a anunțat, marți (n.r. – 12 octombrie a.c.), finalizarea programului de întreținere a drumurilor județene prin turnare de covoare asfaltice. Este vorba de peste 30 de kilometri de drumuri, care au fost refăcuți în toamna acestui an.

Sectoarele reabilitate cuprind DJ 298 Dumeni – Dragalina pe o distanță de 5,25 km, DJ 208C Mesteacăn – Vorona pe un tronson de 5,3 km și DJ 292 Vorniceni – Săveni ce a presupus reabilitarea a 15,75 km de șosea. De asemenea, pe sectorul de DJ 208D Bucecea – limită județ Suceava s-au turnat două straturi de asfalt. În paralel, reprezentanții CJ spun că s-au plombat și acele sectoare de drumuri județene care necesitau intervenții de urgență.

Pe de altă parte, de la sfârșitul săptămânii trecute a demarat programul de realizare a marcajelor rutiere pe circa 100 de kilometri de drumuri județene, în principal pe arterele cu circulație intensă, respectiv DJ 208 C Botoșani – Vorona – Tudora și DJ 282 B Flămânzi – Prăjeni – Plugari, unde marcajele vor fi făcute atât axial, cât și longitudinal, pentru delimitarea exterioară a părții carosabile.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
17.7 ° C
17.7 °
16.6 °
48 %
4.5kmh
73 %
joi
18 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...