spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTBotoșănean dat în urmărire națională capturat în Gara Focșani

Botoșănean dat în urmărire națională capturat în Gara Focșani

Un botoșănean dat în urmărire națională a fost capturat luni (n.r. – 11 octombrie a.c.) în stația CFR Focșani, în urma unei operațiuni organizată de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Botoșani, în colaborare cu polițiștii din cadrul Postului de Poliție TF Focșani. În vârstă de 40 de ani, botoșăneanul originar din comuna Corni fusese dat în consemn după ce Tribunalul Constanța a emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă.

„Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt și întrucât nu a fost identificat în localitatea de domiciliu, a fost dat în urmărire națională, iar în urma activităților de verificare a fost depistat în stația CFR Focșani”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Botoșani.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, urmând a fi prezentat instanței emitente, în vederea confirmării mandatului.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
19.8 ° C
20 °
15.5 °
47 %
0.9kmh
100 %
joi
19 °
vin
13 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...