spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTBani ceruţi pentru asfaltarea unor străzi, în cadrul Programului "Anghel Saligny"

Bani ceruţi pentru asfaltarea unor străzi, în cadrul Programului „Anghel Saligny”

Consilierii municipali au votat în şedinţa de ieri, 12 octombrie, proiectul vizând solicitarea unor finanţări pentru reabilitarea a 24 de străzi, în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”. este vorba despre strada Crizantemelor din cartierul Tulbureni, Poșta Veche, Grigore Antipa, respectiv cele incluse în Cvartalele I și II, pentru care a fost întocmită deja documentaţia.

Cele mai mari sume vizează străzile din cele două cvartale. Astfel, pentru Cvartalul I (străzile Humulești, Tunari, Ion Creangă, Alexandru cel Bun, August Treboniu Laurian, Grăniceri, Petru Maior, Furtunei, Vasile Conta și Baciului) investiția se va ridica la peste 17 milioane de lei. Pentru Cvartalul II (care cuprinde străzile Liliacului, Lalelelor, Verona, Zefirului, Caisului, Porumbelului, Ghiocei, Codrului, Bradului, Simion Bărnuțiu și Austrului) se solicită 11,5 milioane de lei, la care se adaugă o cofinanțare de 91.000 de lei. În total, reabilitarea și modernizarea celor 24 de străzi vor presupune un efort financiar de peste 33 de milioane de lei.

Înaintea votului, nu au lipsit contrele politice

Cum era de aşteptat, înaintea votului nu au lipsit contrele politice. Consilierul liberal Cătălina Lupaşcu a amintit că Guvernul Cîţu a „aprobat acest proiect ambiţios pentru România”. „Ne dorim din tot sufletul să realizaţi cele 24 de străzi, având în vedere că, în perioada 2012 – 2019, când dumneavoastră cu PSD-ul aţi fost la guvernare, prin PNDL a fost asfaltată doar o singură stradă. Cu siguranţă, noi vom face toate demersurile ca proiectele dumneavoastră să fie aprobate, astfel încât să aducem un trai mai bun botoşănenilor. Şi poate vă reconstruiţi discursul atunci când vorbiţi despre guvernul PNL, care da, iată, face posibilă ca în perioada dumneavoastră 24 de străzi măcar să poată visa la un asfalt într-o perioadă foarte scurtă”, a declarat Cătălina Lupaşcu.

Cosmin Andrei, primarul municipiului, a explicat că, dincolo de culoarea politică, municipalitatea are această oportunitate, lansată de Ministerul Dezvoltării. „Nu putem rata această oportunitate. Dacă lucrurile nu se vor mişca, voi veni în faţa dumneavoastră să contractăm un credit. Îmi doresc foarte mult să funcţioneze acest program, am şi anumite semne de întrebare, am primit şi anumite semnale”, a spus Cosmin Andrei.

Edilul a amintit că municipalitatea a solicitat 21 de milioane de lei din fondul de rezervă al Guvernului, dar nu a primit nici un leu, cele mai mari sume fiind repartizate comunităţilor conduse de primari PNL. Totodată, Cosmin Andrei s-a declarat încântat de faptul că, pentru prima dată în istoria oraşului, investiţiile privesc zone în care să fie asfaltate mai multe străzi, nu „străduţe de câteva sute de metri cu care să se împăuneze unii sau alţii”.

 

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie ușoară
8.9 ° C
8.9 °
7.1 °
97 %
0.9kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...