sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTVot în Consiliul Judeţean pentru noul CA de la Nova Apaserv (video)

Vot în Consiliul Judeţean pentru noul CA de la Nova Apaserv (video)

Întruniţi astăzi, 15 octombrie, în şedinţă extraordinară, consilierii judeţeni au dat undă verde prin vot noului Consiliu de Administraţie al Nova Apaserv.

Doina Federovici, preşedintele Consiliului Judeţean, a anunţat că, în urma finalizării procedurii de selecţie, comisia de selecţie, asistată de un expert independent, i-a propus pe membrii Consiliului de Administraţie. Totodată, s-a propus ca indemnizaţia lunară a acestora să fie menţinută de 1407 de lei brut.

Înainte de a se trece la votul secret, consilierul liberal Viorel Iliuţă a anunţta că liberalii se abţin de la vot. „Suntem de acord cu contractele de mandat, şi cu indemnizaţia propusă, dar ne abţinem de la a vota membrii propuşi. Chiar dacă abţinerea este considerată ca un vot împotrivă, noi nu suntem împotriva desemnării acestor persoane dar, prin acest vot, grupul consilierilor liberali doreşte să-şi exprime scepticismul cu privire la şansele acestui Consiliu de Administraţie de a rezolva situaţia complicată de la Nova Apaserv, dar, evident, cum speranţa moare ultima, noi urăm succes noilor membri ai Consiliului de Administraţie care vor fi votaţi astăzi”, a declarat Viorel Iliuţă.

În urma votului secret, noii administratori ai Nova Apaserv au primit câte 18 voturi. La şedinţă au participat 26 de consilieri.

Noul CA controlat de două partide

Din noul Consiliu de Administraţie fac parte: Doru Constantin (PSD), Gabriel Atudoroae (ALDE), Ionel Dimitrovici (ALDE), Dumitru Pascariuc (PSD), Ioan Comarița (PSD). Pe lista extinsă figurează Viorica Andronachi (PSD), Narcis Ștefan (ALDE), Victor Ivănescu (PNL) și Simion Drelciuc (PSD).

Procedura de selecție a candidaților a fost efectuată de o comisie desemnată de CJ în luna mai a.c., asistată de un expert specializat în recrutarea resurselor umane și anume societatea EDG Consult SRL Craiova. Comisia a fost condusă de Antonesei Dumitru Ovidiu – Șef serviciu, Serviciul Organizare, Salarizare, Resurse Umane din CJ, iar din aceasta au mai făcut parte alte trei angajați ai CJ respectiv Lenuţa Olaru – inspector, Serviciul Organizare, Salarizare, Resurse Umane, Claudia Tanasă – inspector, Serviciul Organizare, Salarizare, Resurse Umane și Valentina Ciobanu – consilier juridic, Direcția Juridică, Administrație Publică Locală, Consiliul Județean Botoșani.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
0.9 ° C
4.6 °
-0 °
94 %
1.4kmh
16 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
8 °
mar
12 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...