Prieteni cu Eminescu: Alexandru Chibici-Revneanu (din scrisori)  

Iubite Chibici,

Nu sînt deloc în stare să-mi dau seamă de boala cumplită prin care am trecut, nici de modul în care am fost internat aici în ospiciul de alienați. Știu numai atît că boala intelectuală mi-a trecut, deși fizic stau îndestul de prost. Sînt slab, rău hrănit și plin de îngrijire asupra unui viitor care de-acum înainte e fără îndoială și mai nesigur pentru mine decîtoricînd” –  astfel începe cea mai cunoscută scrisoare în care apare numele lui Chibici. E scrisoarea pe care Eminescu i-o scrie lui Al. Chibici-Revneanu, din Döbling, pe 12/24 ianuarie 1884 (Eminescu, Opere, XVI, Corespondență. Documentar, București, 1989, p. 197).

La această scrisoare se referă și T. Maiorescu în februarie 1884:

Iubite domnule Eminescu,

și scrisoarea D-tale cătră mine şi scrisoarea de mai nainte cătră Chibici le-am cetit eu cu familia mea şi eu toţi amicii D-tale cu nespusă bucurie. Căci ne-au fost dovada sigură despre deplina D-tale însănătoşire. Nu te mira că-ţi vorbesc mai întăi de bucurie, deşi amândouă scrisorile sunt triste şi concepute sub un fe! de „deprimare a moralului“, cum ar zice galomanii noştri. Căci eu cred că tristeţea D-tale trecătoare şi desigur neîntemeiată, pentru noi rămâne dar bucurie curată.

Amintit e și Chibici:

Chibici pleacă poimâine duminică la Viena şi va fi dar luni la 4 ore la D-ta la Ober-Döbling, precum ţi-am telegrafiat alaltăieri. El vine pentru ca, în înţelegere cu dr. Obersteiner şi dupa sfatul lui, să te scoată din Institut şi să facă împreuna cu D-ta o excursiune de vreo 6 săptămâni spre sudul Alpilor, poate până la Venezia, Padua sau Florenţa. Are mijloace băneşti pentru aceasta precum şi — se-nţelege — pentru împrospătarea garderobei D-tale, care va fi stat şi ea ca-n vis în aceste 7 luni”.

Pe 8/20 martie 1884, Maiorescu îi scrie lui Chibici:

Iubite Domnule Chibici,

Prima scrisoare a d-tale, cea de la Viena, nu am primit-o. (…) Am primit numai o scrisoare din Florența.(…)

Te rog acum de un lucru. Fiindcă amicul nostru E. pare așa de doritor de țară, întreabă-l unde anume și cum vrea el să trăiască aici? (…)

…dumneata de la Viena vei avea a hotărî dacă te întorci direct la București cu Em. sau mergeți întâi la Iași și te întorci apoi singur la București” (Mărturii despre Eminescu: povestea uneni vieți spusă de contemporani/ ed., pref.: Cătălin Cioabă, București, 2013, p. 388).

Chibici îi răspundea din Florența pe 14/26 martie 1884:

Prea Stimate Domnule,

Mult prețuita dvs. scrisoare am primit-o alaltăieri. Am pregetat de a vă răspunde neîntârziat, fiindcă Eminescu n-a putut să se hotărască până azi asupra locului în care să petreacă până la momentul când împrejurările  și puterile lui îi vor permite a-și asigura existența prin propria sa muncă. (…)

Ziua sosirii noastre în București nu o pot indica; totul depinde de la voința lui Eminescu. La 17/29 cr. Plecăm din Florența spre Viena, unde, după prevederile mele, vom ajunge pe la 5 sau 6 aprilie st. nou; încolo, nu este nimic cert” (Mărturii, p.390).

În toamna anului 1884 (20 octombrie), Eminescu îi scrie din nou lui Chibici :

Dragă Chibici,

De vreme ce rezidez la otel România (vechiul han al lui Bacalu), într-o hulubărie puțin recomandabilă din orice punct de vedere, e lesne de-nțeles că nu am unde pune lucrurile mele, încât ar fi foarte bine dac-ai păstra tu încă câtva timp așa-numita mea ladă, deși presupun că acest lucru nu e tocmai plăcut.

Sănătatea mea scârțâie întruna ca o moară stricată, ba poate ireparabilă. Săptămâna aceasta am avut friguri și dureri de cap; cât despre picioare – ele sunt într-o stare așa de plâns, precum erau în București” (Opere, XVI, p. 202).

O scrisoare mai puțin cunoscută, adresată lui C. D. Georgian, publicată de Eugen Ciurtin (Constantin Georgian, Opere asiatice inedite, Partea II, București: Institutul de Istorie a Religiilor,  2018) și semnalată  nouă, îl are ca subiect pe Eminescu:
Bucuresti 16 Noemvr.[ie] 84

Domnule Dr.,

Mĕ grăbesc a respunde scrisoarei Dv. din 14 c[u]r[en]t informăndu-vĕ că institu[tu]l, la care am avut dureroasa sărcină a conduce pe unul din amicii meĭ , se află la Ober-Döbling lângă Viena, depărtare ca vró ½ oară. Adresa exactă este: „Institutul Leidesdorf ” Ober-Döbling, Reitergasse No. 73 lângă Viena.

Pentru susținerea și căutarea bolnavului se plătește 200 florini pe lună; căte o dată și mai puțin.

Este bine ca naintea pornirii bolnavului să se întrebe Dnul Leidesdorf printr’o telegramă, dacă mai este loc în acel institut.

Formalitățile cele mai de căpitenie care trebue să se în-[129v]-deplinească, și fără care un bolnav nu poate intra în acel institut〈,〉 sunt cele următoare:

a). Un act prin care să se constate identitatea persoanei, ocupațiunea și locul nașteriĭ; pasaportul poate ține loc acestui act. –

b). Un memoriu din partea Drului care ’l-a căutat până acum, scris în limba germană sau francesă, expunēnd istoricul boalei〈,〉 felul tratamentului medical la care a fost supus, părerea asupra causei boalei, felul traiului pacientului nainte de a se înbolnăvĭ; diagnosa boalei expusă în mod scurt și clar.

c). La intrare în institut să cere ca pacientul să aducă cu sine cel puțin trei rânduri de haine și 12 rânduri de schimburi complecte.

[130r] Nu mai cred de trebuință a înșira și alte detalii de puțină importanță, sunt dator însă a vă pune în vedere că amicul meu, care a stat patru luni în căutarea Dlui Dr. Soutzu , a fost tratat într-un mod ireproșabil din partea acestui Dr., și că felul tratamentului Drului Leidesdorf n’a fost altul. –

Primiți vĕ rog Domnule Dr. încredințarea deosebitei mele considerațiuni.

A. Chibici-Rĕvneanul

Ala Sainenco, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”

Deja ai votat!