sâmbătă, iunie 10, 2023
AcasăLocal26 de vieţi luate de Covid în weekend

26 de vieţi luate de Covid în weekend

Nu mai puțin de 26 de decese s-au înregistrat în acest weekend, la Botoșani, din cauza Covid. Este vorba despre 15 femei şi 11 bărbaţi, cu vârste între 45 şi 92 de ani. Din Botoşani şi Dorohoi au fost şase, respectiv şapte cazuri, de fiecare dată fiind vorba despre afecţiuni secundare, care au dus la agravarea bolii cauzate de SARS-CoV-2. Câte un deces a fost raportat pentru localităţile Stăuceni, Răchiţi, Ungureni, Hudeşti, Mihai Eminescu, Flămânzi, Hilişeu Horia, Corlăteni, Blândeşti, Hlipiceni, Cristineşti, Bucecea şi Dersca.
Dintre aceste decese, un bărbat şi o femeie, ambii peste 70 de ani, au fost vaccinaţi în vara acestui an. Unul dintre aceştia suferea de demenţă vasculară şi fibrilaţie atrială, iar al doilea de diabet zaharat dezechilibrat.

Dintre cele 26 de decese, doar în trei dintre cazuri pacienţii au mai ajuns pe secţia de reanimare. Suprasaturat de bolnavi, Spitalul Judeţean nu mai face faţă să trateze pacienţii Covid, care de multe ori ajung să îşi găsească sfârşitul pe secţii suport, unde nu au parte de intervenţia medicilor de terapie intensivă.

Direcția de Sănătate Publică Botoșani a raportat, luni, 132 de noi cazuri COVID 19. Cele mai multe îmbolnăviri au fost înregistrate în municipiul Botoșani, respectiv 76.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
14.8 ° C
19.6 °
14.4 °
78 %
1.5kmh
59 %
sâm
26 °
Dum
21 °
lun
12 °
mar
15 °
mie
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

La cum e traficul acum, îți trebuie ceva de citit care să nu te înveselească prea tare.

EDITORIAL

Când mă gândesc la greva generală din învățământul românesc, îmi vine în minte un neaoș banc autohton cunoscut de multă lume, dar interpretat până...

EPIGRAMA ZILEI

Marea mea nedumerire Tot nu s-a elucidat: Oare lanțul de iubire Poate fi sudat? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...