Istorii vechi din Botoşani – Un așezământ monahal de demult – Mănăstirea Doamnei

În legătură cu închinarea mănăstirii Doamnei la Rusicon-ul athonit, cu hramul sfântului Pantelimon, aceasta e mai presus de orice îndoială. O scurtă prezentare a lavrei ruseşti de aici este, credem, necesară, putând aduce lămuriri şi în problema ce formează subiectul acestui articol. Pătrunderea în număr mare a slavilor la Sfântul Munte se face începând cu secolul al XI-lea, astfel încât, la jumătatea secolului al XIV-lea, Rusicon-ul intră sub oblăduirea sârbească, într-o vreme în care, de prin 1223, din cauza tătarilor, ajutoarele ruseşti ajungeau aici cu mare greutate. La 1381, Rusicon-ul e reconstruit în întregime de către cneazul Lazăr, fapt pentru care Ioan Comnenul, medic la curtea lui Constantin Brâncoveanu şi apoi episcop de Dristra îl numeşte pe Lazăr ca fiind ctitorul mănăstirii. Să reţinem anul 1381, an al refacerii din temelii a Rusicon-ului. De pe la jumătatea secolului al XV-lea, după cucerirea Constantinopolului de către turci şi ocuparea Semendriei sârbeşti (1459), Rusicon-ul trece sub oblăduirea domnilor munteni. În condica mănăstirii Doamnei, publicată de T. G. Bulat, la 1930, este dată o serie de acte ale mănăstirii Doamnei, asupra cărora nu se face, însă, nici un comentariu. Primul e un ispisoc sârbesc, din 1381, an în care Rusicon-ul e refăcut de către cneazul sârb Lazăr. Urmează, apoi, un ispisoc de la Radu voievod, din 12 iulie 1487, care e, în realitate, dania lui Vlad Călugărul, al Ţării Româneşti, prin care acesta dă „câte şase mii aspri pe an pentru hrana mănăstirii şi a noastră pomenire”, iar luna este iunie şi nu iulie. Bulat menţionează alte două ispisoace, de la Ioan Radu Voievod, adică Radu cel Mare al Munteniei, care în 1496 dă 3000 de aspri pentru mănăstire şi 400 pentru călători, iar la 12 februarie 1502 urcă dania la 4000 de aspri „spre a se pomeni în proscomidie părinţii mei, domnul Vlad şi monahia Eupraxia, apoi Domnia mea cu soţia Cătălina şi cu fraţii mei, Vlad şi Mircea, făcându-ni-se liturghie la ziua hramului cu colivă şi vin, aceasta o dată pe săptămână, până când vor vrea”. De acum înainte, ţarii ruşi trimit regulat ajutoare la Rusicon, până la sfârşitul secolului al XVII-lea, când politica angajantă a Rusiei face să se oprească daniile la Sfântul Munte. Secolul al XVII-lea este un secol de declin pentru mănăstirea Pantelimon de la Athos. Călugării athoniţi întreprind adevărate pelerinaje în Ţările Române, căutând să pună capăt căderii în mizerie a mănăstirii, prin atragerea atât de necesarelor danii. În anul 1626, patriarhul Constantinopolului, Chiril Lukaris, face un apel disperat către ţarul Rusiei, căruia îi solicită un ajutor grabnic, fără de care mănăstirea se va pustii. Cererile sale se adresează – în egală măsură – şi domnitorilor Ţărilor Române. Astfel, arhimandritul Macarie, reprezentant personal al patriarhului Chiril Lukaris, îl convinge pe domnul Moldovei, Moise Movilă, să închine Rusicon-ului biserica de lângă Botoşani, refăcută de Elena Rareş. Într-adevăr, la 10 iunie 1631, Moise Movilă întăreşte mănăstirii Doamnei, „lângă târgul Botoşanii, care acea mănăstire este mitocul Sfântului Munte, la mănăstirea Ruşi (Rusicon, n.ns.)”, satul Costeşti, fost drept domnesc, aparţinător de ocolul târgului Botoşani. Un rezumat al actului este dat şi de T. G. Bulat.

 

Dicționar de termeni istorici

-Lavră: tip de mănăstire, pentru pustnici, cuprinzând un grup de chilii sau de peșteri și o biserică. Mănăstirile mai mari, conduse de arhimandriți, se numeau lavre, iar cele mijlocii și mici erau conduse de egumeni

-Aspru/aspri: monedă turcească din argint, folosită mai ales în negoțul cu amănuntul, care a circulat și în Țările Române între secolele XV-XVII

-Proscomidie: firidă în peretele de nord al altarului, unde se săvârșește proscomidia (în gr. „a aduce, a face, a oferi dar”), adică alegerea, pregătirea și consacrarea sfântă, de către preoți, a darurilor de pâine și vin aduse de credincioși la altar, spre a fi sfințite și prefăcute în Trupul și Sângele Domnului, în cadrul Sfintei Liturghii

-Monahie: măicuță, călugăriță

-Mitoc/Metoc/Metoh: mănăstire mică, dependentă de una mai mare, schit. Mai însemna și „proprietate sub directa administrație a mănăstirii”, loc de adăpost pentru călugări sau punct de desfacere a produselor unei mănăstiri. În Botoșani există o comună cu numele Mitoc, pe malul Prutului, dar și satul Mitoc, din comuna Leorda.

 

Prof. dr. Daniel BOTEZATU

 

Deja ai votat!