spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTSprijin financiar pentru firmele afectate de pandemie

Sprijin financiar pentru firmele afectate de pandemie

Firmele afectate de pandemie vor primi microgranturi ( n.r formă de finanțare, venind ca un ajutor pentru antreprenorii care au venituri doar din dividende și nu au angajați), în valoare de 2.000 de euro. Astfel, de astăzi încep preînscrierile pentru solicitarea acestora, iar cei care nu aveau deja cont în aplicația ministerului și-l pot face până pe 24 octombrie. Perioada de înscriere propriu zisă începe pe 25 octombrie și se finalizează pe 23 noiembrie. Aceștia se pot înscrie aici.

Valoarea fondurilor puse la dispoziție ar putea ajuta circa 50.000 de beneficiari să primească aceste microgranturi. Este vorba de IMM-uri (n.r Întreprinderi mici și mijlocii), fără salariați la 31 decembrie 2019, conform situațiilor financiare, PFA-uri (n.r persoană fizică autorizată), II (n.r întreprindere individuală) și IF-uri (n.r întreprinderi familiale), dar și alți profesioniști care desfășoară profesii liberale (contabili, avocați, de pildă). De asemenea, și ONG-uri cu activitare economică, dar și PFA/CMI-urile care au fost implicate în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților diagnosticați cu COVID-19, care nu au beneficiat de stimulentul medical, potrivit avocatnet.ro.

Plățile se vor face până la 31 decembrie 2023. Cei care au aplicat deja la sesiunea precedentă și au beneficiat de un microgrant nu mai pot beneficia de încă unul.

Programul este destinat susținerii firmelor și economiei, astfel antreprenorii cu afaceri afectate de contextul generat de pandemie pot beneficia de finanțări de până la 2.000 de euro.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.9 ° C
10 °
8.2 °
97 %
1.3kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...