spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTDirectorul teatrului de păpuși, Marius Rogojinschi, verificat de ANI

Directorul teatrului de păpuși, Marius Rogojinschi, verificat de ANI

Consilierul PSD Marius Rogojinschi, alesul local cu care primarul Cosmin Andrei se consultă în tot ceea ce ţine de activitatea instituţiilor de cultură finanţate de la bugetul local, are emoţii în privinţa mandatului. Un audit efectuat de compartimentul de specialitate din cadrul Primăriei la Teatrul „Eminescu” a scos la iveală mai multe probleme. Printre acestea se numără şi starea de incompatibilitate a consilierului local Marius Rogojinschi, motivat de faptul că acesta a încheiat şi semnat contracte de cesiune a drepturilor de autor cu Teatrul „Mihai Eminescu” – instituţia subordonată Consiliului Municipal Botoşani, deşi este consilier local şi membru în consiliul administrativ al acestei instituţii de cultură.

Marius Rogojinschi, director al Teatrului „Vasilache”, a depus jurământul de consilier municipal în noiembrie 2020. Pe 22 decembrie 2020, el a fost numit în consiliul administrativ al Teatrului „Mihai Eminescu”. Pe 14 ianuarie 2021 şi 2 aprilie 2021, Marius Rogojinschi a semnat două contracte având ca obiect cesiunea drepturilor de autor, în baza cărora a primit bani.

Punct de vedere cerut de la Serviciul juridic

Acest raport de audit, încheiat pe 7 septembrie 2021, a iscat destul de multă agitaţie la nivelul primăriei, mai ales că una dintre persoanele vizate este un consilier PSD, colaborator de încredere al primarului. După ce raportul de audit a fost înaintat edilului, s-a cerut un punct de vedere de la reprezentanţii Serviciului juridic.

Pe 28 septembrie, reprezentanţii acestui serviciu au înaintat un Punct de vedere în care se arată că cele două contracte încheiate de Marius Rogojinschi „sunt comerciale şi, în consecinţă, intră sub incidenţa prevederilor articolului 90 de Legea 161 din 2003”. Potrivit acestui articol, „consilierii locali şi consilierii judeţeni care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări servicii, de executare lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene”.

Bazându-se pe prevederile legale şi pe faptul că, prin raportul de audit s-a confirmat existenţa stării de incompatibilitate, reprezentanţii Serviciului juridic din primărie au comunicat că se impune sesizarea Agenţiei Naţionale de Integritate şi sesizarea prefectului judeţului.

„Am comunicat că există o stare de incompatibilitate”

În urmă cu câteva zile, conducerea Primăriei Botoşani s-a adresat Prefecturii Botoşani. „Am făcut două lucruri. Le-am comunicat celor de la Primăria Botoşani că singura instituţie competentă în a analiza un caz de incompatibilitate este Agenţia Naţională de Integritate (ANI), deci nu trebuiau să trimită neapărat la Prefectură acel dosar. În acelaşi timp, am făcut adresă şi către ANI în care am comunicat că există o stare de incompatibilitate pentru domnul Marius Rogojinschi”, a declarat astăzi prefectul Dan Nechifor. Adresele către primărie şi ANI au fost transmise ieri, 19 octombrie.

Auditul la Teatrul „Mihai Eminescu” a fost făcut la solicitarea  inspectorilor Curţii de Conturi, care au sesizat unele nereguli, inclusiv faptul că în instituţia de cultură nu s-au făcut achiziţii publice prin intermediul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice.

Contactat telefonic, Marius Rogojinschi a declarat că nu a văzut raportul de audit. „Ştiu că a fost un audit, dar eu nu am văzut raportul. Nu mi s-a adus la cunoştinţă”, a mai spus Marius Rogojinschi, adăugând că nu i-au comunicat nimic nici reprezentanţii primăriei.

dav
Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
9.8 ° C
12.7 °
8.9 °
70 %
0.7kmh
27 %
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
21 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...