Peste 2300 de elevi botoşăneni fac ore de acasă

Datele privind numărul elevilor şi claselor care au activitate online se schimbă de la o zi la alta. Datele centralizate astăzi, 20 octombrie, arată că 2.358 de elevi botoşăneni fac ore de acasă. În total sunt 151 de clase cu activitatea de predare – învăţare în mediul online.

Potrivit celor precizate de Irina Telişcă, inspector şcolar şi purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean, la această dată sunt 110 cadre didactice botoşănene confirmate cu Covid. Acestora li se alătură 13 angajaţi din rândul personalului didactic auxiliar, patru  angajaţi din categoria personalului nedidactic şi 164 de elevi.

Elevii ar putea intra în vacanţă

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei, a anunţat că instituţia pe care o conduce susţine adaptarea structurii anului şcolar la situaţia epidemiologică „extrem de gravă”. Astfel, există posibilitatea ca elevii să intre în vacanţă timp de o lună, pentru a evita şcoala online.

Toate variantele sunt deschise în condiţiile în care nu înţelegem să ne vaccinăm! În situaţia în care se suspendă şi alte activităţi, în interesul protejării dreptului la sănătate al elevilor şi cadrelor didactice susţinem adaptarea structurii anului şcolar la situaţia epidemiologică extrem de gravă„, a spus oficialul.

Modificarea structurii anului şcolar poate fi făcută prin ordin al ministrului Educaţiei.

Potrivit actualei structuri a anului şcolar, în perioada 25 – 31 octombrie vor avea vacanţă preşcolarii şi elevii din învăţământul primar.

Foarte mulţi părinţi nu doresc să-şi vaccineze copiii

În ultima perioadă, părinţii au fost consultaţi în privinţa intenţiei de vaccinare a copiilor care au vârsta de peste 12 ani. Părinţii au completat chestionare pe care le-au trimis diriginţilor. Au fost completate 16.233 de chestionare, dintre care 1.394 cu răspunsul NU, 603 cu răspunsul DA, respectiv 1236 cu răspunsul NEHOTĂRÂT.

Şi în rândul angajaţilor din învăţământ există încă foarte multe persoane care nu s-au vaccinat. La finalul lunii trecute erau 2121 de cadre didactice vaccinate, plus încă 114 care primiseră prima doză. Totodată, erau imunizaţi 783 de angajaţi din rândul personalului didactic şi didactic auxiliar. Alţi 43 de angajaţi primiseră prima doză din vaccinul cu două doze.

 

 

Deja ai votat!