Istorii vechi din Botoşani – Un așezământ monahal de demult – Mănăstirea Doamnei

Este posibil ca mănăstirea Doamnei, de lângă Botoşani, să fie una şi aceeaşi cu acea mănăstire a Doamnei, numită Pantocrator în însemnarea de pe Evangheliarul de la Moscova. Sigur este că, în nici un caz, aşa cum greşit afirmă Iorga, nu se poate pune semnul identităţii între Uspenia, o biserică emblematică pentru oraşul Doamnei şi această mănăstire a Doamnei, numită Pantocrator. În primul rând, biserica Uspeniei a fost săvârşită în anul 1552, în timp ce nota de pe Tetraevanghelul moldovenesc de la Rumianţev pomeneşte anul 1550. În al doilea rând, aceeaşi notă localizează mănăstirea numită Pantocrator în apropierea Botoşanilor, în timp ce biserica Uspeniei, alături de cealaltă ctitorie a Elenei, doamna lui Rareş, Sf. Gheorghe, se află în centrul târgului medieval. În al treilea rând, din momentul ctitoririi ei şi până în zilele noastre, Uspenia a fost o biserică emblemă a Botoşanilor, ca târg al Doamnei, biserică de mir, în nici un caz mănăstire. Cum existenţa unei alte ctitorii botoşănene, având hramul Pantocrator-ului, nu este confirmată de nici un alt document, cea mai plauzibilă pare a fi ipoteza că mănăstirea Doamnei este una şi aceeaşi cu cea a Pantocrator-ului.  Se poate bănui că, prin deceniul opt al secolului al XVII-lea, mănăstirea Doamnei a redevenit metoh al Pantocrator-ului  athonit, fie pentru că aşa poruncise unul dintre domnii de atunci ai Ţării Moldovei, fie ca urmare directă a decăderii Rusicon-ului. Putem presupune, de asemenea, că mănăstirea Doamnei a aparţinut Rusicon-ului şi Pantocrator-ului deopotrivă, ca urmare a unei presupuse ajutorări, de altfel frecventă la aşezările monahale athonite, pe care Pantocrator-ul a dat-o mănăstirii ruseşti, spre a-i asigura acesteia supravieţuirea, în schimb încredinţându-i-se veniturile mănăstirii Doamnei din Moldova. La 10 iunie 1631, Moise Movilă întărea mănăstirii Doamnei satul Costeşti, fost drept domnesc, „supus către târgul Botoşenilor”. Dania pare să fi fost mai veche, pentru că în condica mănăstirii Doamnei este menţionat, fără a i se prezenta conţinutul, un ispisoc moldovenesc de la acelaşi Moise Movilă, având data de 22 septembrie 1630, când probabil domnul dăruia acest sat mănăstirii, ce era metoh al Rusicon-ului. Tot Moise Movilă voievod dă un ispisoc pentru vecinii pe care îi avusese mănăstirea Sf. Pantelimon, ispisoc doar menţionat, fără alte amănunte, în aceeaşi condică. Prin uricul din 25 aprilie 1632, Alexandru Iliaş voievod întărea mănăstirii această danie şi miluire; o menţiune, fără nici o precizare suplimentară, este cea despre „Hrisovul lui Vasilie (Lupu, n.ns.) voievod, pentru milă la mănăstirea Sf. Pantelimon”. Se pare că prin aşezarea acestor vecini în imediata apropiere a schitului, căruia îi slujeau cu tot ceea ce pofteau călugării de acolo, se vor pune bazele unei mici obşti conduse de un vătăman. La 4 mai 1656, Ion, „feciorul preotesei din Costeşti de la câmpu şi femeia sa, Ileana, vând călugărilor de la mănăstirea Doamnei, „ anume lui Deonisâe egumenului şi la mănăstire Ruşcăi” o vatră de heleşteu din hotarul Costeştilor de lângă Botoşani, cu 40 de lei bătuţi. Printre martori sunt menţionaţi Sârghie, de la mănăstire şi Tiron, vătăman de acolo, actul fiind scris de „popa Chiril călugărul”. Faptul că soţiile domnilor Moldovei se simţeau, întrucâtva, legate de acest aşezământ, se vădeşte în actul din 8 ianuarie 1662, prin care Ecaterina, doamna lui Eustratie Dabija voievod, le porunceşte vornicilor de Botoşani să-i lase în pace pe posluşnicii „de la sfânta mănăstire a Domniei Meli de la Botăşăni”, care sunt scutiţi de toate dările şi angheriile. Cu acest prilej sunt pomenite cărţi mai vechi, de la Moise Movilă, răposata doamnă Tudosca şi Caterina doamna, cele două soţii pe care le avusese Vasile Lupu voievod.

 

Dicționar de termeni istorici:

Vecini – țărani dependenți

Vătăman – numit și vornicel de sat, erau „alergători și cu strânsul banilor și purtători de grijă satelor”

Leu bătut – monedă în circulație în spațiul românesc începând cu prima jumătate a secolului al XVI-lea, imitație după talerii olandezi ce aveau imprimat pe revers un leu ridicat pe două labe. Din 1867, leul de argint devine etalon oficial al sistemului monetar național

Poslușnici – țărani scutiți de dări și prestații către domnie în favoarea unor biserici sau mănăstiri. Din vechiul cuvânt slav „ po-slušĭnikŭ” însemnând „ascultător de, servitor mănăstiresc, novice”

Angherii – întâlnit și în forma „angarale”, însemnând prestație în muncă de folos obștesc.

Prof. dr. Daniel BOTEZATU

 

Deja ai votat!