vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTSpectacol la Teatrul "Vasilache"

Spectacol la Teatrul „Vasilache”

În acest weekend actorii Teatrului pentru Copii și Tineret „Vasilache” din Botoșani vor pune în scenă un spectacol dedicat celor mici. Este vorba despre piesa „Fram, ursul polar!”, care va putea fi vizionată joi, 28 octombrie, de la ora 18.00, dar și sâmbătă și duminică, începând cu ora 11.00.

Regia artistică a piesei îi aparține lui Toma Hogea, asistent regie este Mihaela Ștempel, scenografia îi aparține lui Mihai Pastramagiu, mişcare scenică Victoriei Bucun, iar muzica lui Radu Sanduloviciu. Fotografiile au fost realizate de Ghenadie Prisăcaru, iar înregistrările au fost făcute în studioul de înregistrări ELEKTRA – Virgil Prispian. Din distribuţie fac parte actorii Oana Asofiei, Florin Iftode, Alin Gheorghiu, Marius Rusu, Andrei Iurescu, Ana Apetrei, Mihaela Ştempel, Renata Voloșcu, Adelina Cojocariu și Pavel Petrași.
„<<Fram, ursul polar>> este o poveste, din lumea circului, dorită și mult așteptată de copii. Transpunerea scenică aduce, pe scena Teatrului „Vasilache”, un spectacol plin de culoare, cu o muzică originală deosebită, cu actori, cu păpușari desăvârșiți, cu numere de pantomimă, specifice lumii/arenei circului, cu momente coregrafice de excepție și cu actori – păpușari care ating nivelul și măiestria textului. Spectacolul „Fram, ursul polar” aduce la rampă o multitudine de „ingrediente” specifice artei păpușărești: actorie, muzică, dans, mânuire păpuși (tip wayang și tip bunraku) și, nu în ultimul rând, o bună dispoziție și o plăcere reală a jocului din partea actorilor. <<Fram, ursul polar>> este un spectacol pentru toate vârstele: copii (preșcolari și școlari mici), educatori, părinți și bunici!”,a transmis regizorul artistic Toma Hogea.
Un bilet costă 12 lei, iar acestea sunt puse în vânzare în ziua şi la locul desfăşurării spectacolului. Intrarea la spectacol se face cu o oră înaintea începerii acestuia. Nu se fac rezervări la spectacolele organizate la sediu, locurile se alocă în ordinea sosirii spectatorilor, respectiv a intrării acestora în sală.
De asemenea, accesul copiilor până în 12 ani se face fără restricții medicale. În schimb, adulții însoțitori trebuie să respecte o serie de condiții, în contextul pandemiei. Astfel, accesul acestora se face dacă sunt vaccinaţi împotriva virusului SARS-COV-2 și au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-COV-2. „Scanarea codului QR de pe certificatul digital COVID-19 se va face folosind aplicația Check DCC, pentru verificarea autenticităţii, valabilităţii şi integrităţii certificatului, fără a se reține niciun fel de date sau informații din certificatul verificat”, au transmis reprezentanții instituției.
Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
5.3 ° C
6.6 °
5 °
67 %
4.5kmh
36 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
8 °
lun
10 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...