duminică, septembrie 24, 2023
AcasăLocalRecidivist judecat pentru pornografie infantilă

Recidivist judecat pentru pornografie infantilă

Un dorohoian cu mai multe condamnări la activ a fost trimis în judecată de procurorii Biroului teritorial Botoșani din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) pentru pornografie infantilă, după ce în telefonul său au fost găsite mai multe fotografii cu o minoră având un comportament sexual explicit. Ancheta a fost declanșată după ce una dintre fotografii ar fi fost trimisă tatălui fetei care apărea în imagini, iar acesta a sesizat imediat poliția.

În urma investigațiilor, polițiștii și procurorii de la Combaterea Crimei Organizate au ajuns la dorohoianul în vârstă de 39 de ani. Telefonul bărbatului a fost ridicat și supus unei percheziții informatice, anchetatorii descoperind mai multe fotografii, inclusiv cea trimisă pe internet către tatăl minorei.

Totuși, anchetatorii l-au trimis în judecată pe dorohoian numai pentru producere și stocare de imagini, întrucât în urma anchetei nu s-a putut dovedi că el a fost cel care a distribuit fotografia către tatăl fetei. Asta pentru că, deși apărea și el în imagini, dorohoianul, Florin L. fusese arestat cu câteva zile înainte ca tatăl minorei să primească imaginea prin internet și există prezumția că în penitenciar el nu ar fi avut acces la telefon sau la dispozitive mobile de comunicare online. Procesul se va judeca la Tribunalul Botoșani, însă până la pronunțarea unei sentințe definitive dorohoianul va beneficia de prezumția de nevinovăție.

Victima a fugit în Anglia

Cert este că și minora pare să fi avut partea ei de vină, întrucât la mai puțin de doi ani de la acest incident, în ianuarie 2017, ea a fost dată dispărută de familie. Elevă la un liceu din Dorohoi, aceasta plecase într-o dimineață la cursuri, dar nu a revenit la domiciliu. Părinții au căutat-o peste tot, pe la cunoștințe și prieteni, iar într-un final au anunțat poliția.

După câteva zile de căutări disperate, fata, care ar fi avut atunci 17 ani, și-a contactat familia și a anunțat că este plecată în Anglia, cu iubitul ei, și nu intenționează să revină la domiciliu. Atunci, tatăl ei a solicitat continuarea cercetărilor, întrucât, potrivit spuselor lui, fata intrase într-un anturaj dubios și existau suspiciuni că minora ar fi ajuns în mâinile unor traficanți de persoane, dar informația nu s-a confirmat.

Nici dorohoianul nu este ușă de biserică. Condamnat pentru mai multe fapte cu violență, printre care și ultraj asupra unui polițist, Florin L. a fost încarcerat în Penitenciarul Botoșani și urma să fie eliberat pe 1 septembrie. Doar că el nu a reușit să se bucure de nicio clipă de libertate pentru că, imediat ce a ieșit pe poarta închisorii, bărbatul a fost ridicat de polițiști Serviciului de Investigații Criminale Botoșani, în baza unor mandate europene de arestare emise pe numele lui de autoritățile italiene. Asta pentru că, potrivit documentelor transmise de magistrații italieni, dorohoianul fusese condamnat și în Peninsulă la şapte ani de închisoare pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de tâlhărie pe teritoriul Italiei.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
19.2 ° C
20.6 °
18.2 °
85 %
2.2kmh
53 %
Dum
19 °
lun
29 °
mar
29 °
mie
28 °
joi
28 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Când îți place prea tare ce scrie pe bord, nu mai are importanță unde parchezi.

EDITORIAL

M-am înfiorat ascultându-l pe Ciolacu, fantele de Buzău devenit prim – ministru, cum declamă pe sticlă: impozităm luxul și viciul și averea, scădem numărul...

EPIGRAMA ZILEI

Cred că are râie, vara Unei cunoștințe dragi C-o mănâncă subsuoara Din ... nădragi!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...