marți, iulie 1, 2025
AcasăLocal BTAmeninţări cu pistolul după o şicanare în trafic

Ameninţări cu pistolul după o şicanare în trafic

Un botoşănean, în vârstă de 68 de ani, s-a ales cu un dosar penal după un moment de teribilism. Acesta l-ar fi ameninţat pe un tânăr, cu un pistol neletal, după o şicanare în trafic.

Întâmplarea a avut loc marţi, pe 26 octombrie, pe Calea Națională din municipiul Botoșani, când între cei doi şoferi ar fi avut un schimb de replici în contradictoriu. Bărbatul de 68 de ani l-ar fi amenințat pe tânărul de 31 de ani cu un pistol neletal, pe care îl avea în autoturism. Bărbatul de 68 de ani este posesor legal al pistolului neletal, deținut în baza unui permis valabil. Arma, împreună cu 7 cartușe au fost ridicate până la finalizarea cercetărilor.

În acest caz au fost sesizate şi autorităţile, iar polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase efectuează cercetări întru-un dosar penal deschis pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și amenințare.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
13.4 ° C
16.6 °
13.3 °
69 %
3.6kmh
7 %
mar
24 °
mie
26 °
J
29 °
vin
31 °
S
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

De când cu scumpirile astea, rezervorul e cam des cu burta goală.  

EDITORIAL

Avem guvern nou, avem plan de guvernare, avem promisiuni de reforme, dar nu avem vreo speranță că ne va fi mai bine. Mai mult...

EPIGRAMA ZILEI

Supărată foc, la râu, Mândra-i cu furca la brâu Dar n-o ține mult. O scoate De la bădița din spate...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...