vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTGărzi de coșmar la Infecțioase (video)

Gărzi de coșmar la Infecțioase (video)

Numărul mare de bolnavi de Covid aduce la Botoşani situaţii dramatice. Astfel, la Spitalul de boli infecţioase din municipiu este arhiplin, iar cele 108 paturi sunt aproape tot timpul pline cu forme pacienţi cu forme grave de boală. Unii au nevoie de terapie intensivă, însă sunt în aşteptarea unui loc, care, de cele mai multe ori, se eliberează prin deces. La Secţia de Boli Infecţioase, doar luna aceasta au murit de două ori mai mulţi pacienţi decât în şapte luni, iar personalul este epuizat.

Miercuri, pe Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Botoşani erau internaţi 105 pacienţi bolnavi de Covid. Dacă anul trecut şi în această primăvară, acolo erau internaţi bolnavii cu forme medii şi grave, acum, majoritatea celor care ajung sunt doar cu forme grave, care au nevoie şi de câte trei surse de oxigen. 80-90% dintre pacienţi sunt nevaccinaţi.

Personalul medical este epuizat

Personalul medical este extrem de obosit, având în vedere faptul că de toţi aceşti bolnavi se ocupă doar cinci medici. „Din păcate suntem mult mai obosiţi decât până acum, asta şi pentru că avem un număr mai mare de gărzi, dar şi pentru că avem cazuri mult mai grave şi mai multe paturi. După o gardă de 24 de ore, abia mai rezistăm a doua zi. Este groaznic. Avem până la 50-60 de consultaţii de la ambulanţe, dar mai avem în spate de acordat asistenţă medicală la 105 bolnavi aflaţi în acest moment pe secţie, cu cazuri mult mai grave. Din februarie până în august am avut 19 decese, iar în octombrie, 38 de decese. De două ori mai multe decese decât în şase luni. Sunt foarte gravi şi vin foarte târziu, din păcate”, a precizat medicul primar Valentina Morcov, şefa secţiei.

O femeie de 38 de ani poate spune că s-a născut a doua oară, medicii reuşind să o salveze, în ciuda faptului că a ajuns la spital după o săptămână de la apariţia simptomelor de Covid, cu o formă foarte gravă. „Doamna doctor Rusu m-a salvat. Nu îmi vine să cred că sunt din nou om. Am ajuns într-o stare groaznică. Am zic că plec în partea cealaltă. Dacă nu era doamna doctor, nu aveam nici o şansă. Am stat acasă pentru că am un bebeluş pe care îl alăptam. Ieri am ieşit de pe oxigen şi am zis: Gata! Sunt cea mai fericită. Nu am cuvinte să îi mulţumesc doamnei doctor că m-a salvat”, spune Iuliana Bâgu.

„Dacă aş fi fost vaccinată, aş fi scăpat mai uşor”

Femeia încearcă să îi convingă acum pe cât mai mulţi, să se vaccineze şi mai ales să vină imediat la spital şi să nu aştepte acasă. „Soţul e vaccinat şi el a fost primul care a fost răcit. Am stat separaţi. Eu cu copiii în alte camere, însă, din păcate am luat şi eu. Dacă aş fi fost vaccinată, aş fi scăpat mai uşor. Soţul a avut câteva zile nasul înfundat. Dar am vrut să mă vaccinez, numai că a fost prea târziu. Eu alăptam şi mi s-a spus: nu te vaccina! Mai aşteaptă! După ce ies de aici, la o lună, o să fac vaccinul şi recomand la toata lumea. Le-am recomandat părinţilor mei, iar ei l-au făcut, mama soacră şi tatăl socru s-au programat deja. Şi să nu mai aştepte acasă. La primele semne de boală să vină la spital şi medicul va decide. Să nu aştepte, că vor ajunge ca mine”, a mai spus femeia, fericită că în curând îşi va putea strânge din nou copilul în braţe.

La fel a făcut şi o colegă de salon a Iulianei. A ajuns la spital după o săptămână de la debutul bolii, abia după rugăminţile soţului şi a avut nevoie de două surse de oxigen pentru a-şi reveni. „Am venit târziu pentru că îmi era frică. Am regretat şi regret acest lucru. Soţul să mă ierte că nu l-am ascultat. El a vrut să mă aducă a doua zi la spital, dar eu l-am batjocorit”, a spus femeia, care aşteaptă să fie externată.

Locuri ocupate la foc automat

De aproximativ o lună, toate paturile sunt pline. Imediat ce se eliberează un loc, acesta este ocupat de un alt pacient în stare gravă, aflat în aşteptare. Mulţi dintre aceştia ajung la spital în ultimul moment, iar medicii sunt nevoiţi să îi conecteze şi la câte trei surse de oxigen pentru a-i ţine în viaţă.

„O doamnă nu a venit cu simptome respiratorii, doar cu simptome gastro – intestinale. Nu reuşea să se ţină pe picioare, deşi este tânără şi nu are alte afecţiuni. Slavă Domnului că acum este bine! Dar este foarte greu. Pentru toţi. Sunt după o gardă de 24 de ore, cu foarte multe consultaţii, cu cazuri foarte grave şi, din păcate, soldate şi cu decese. Atât de grave, încât la câteva ore de la internare a decedat. Cu trei surse de oxigen. S-a agravat foarte repede. Un altul i-a luat locul celui decedat, fără nici o altă boală, cu saturaţia 63 cu trei surse de oxigen. L-am trimis pe terapie intensivă, dar asta doar pentru că sa eliberat acolo un loc, unde murise un pacient”, a precizat medicul specialist de boli infecţioase Ancuţa Cristina Rusu.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
14.4 ° C
14.6 °
13.8 °
44 %
9.7kmh
13 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...