vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTBMW vandalizat pe marginea drumului

BMW vandalizat pe marginea drumului

Proprietarul unui autoturism marca BMW a avut un şoc, în dimineaţa zilei de vineri. În vârstă de 25 de ani, din Coşula, bărbatul spune că şi-a lăsat maşina pe marginea unei străzi din Flămânzi, din cauza unei defecţiuni tehnice. Vineri dimineaţă a venit pentru a-l tracta, însă a avut un şoc.

Maşina în valoare de câteva zeci de mii de euro era complet distrusă. Geamurile sparte, roţile furate, iar din maşină au fost sustrase un telefon mobil şi mai multe documente. Acesta a sunat imediat la poliţie, la faţa locului ajungând o echipă de criminalişti, fiind demarată o anchetă. „A fost deschis un dosar penal pentr distrigere şi furt calificat. În prezent se efectuează cercetări pentru identificarea autorilor şi tragerea acestora la raspundere penală”, a precizat Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani.

Proprietarul maşinii spune că oferă şi o recompensă de 500 de euro celui care îi poate oferi informaţii despre cei care au făcut acest lucru.

Foto: Radar Botosani

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
18.6 ° C
18.8 °
17.7 °
27 %
6.7kmh
24 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...