vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTZece centre de vaccinare în judeţ

Zece centre de vaccinare în judeţ

Autorităţile sanitare pun în această perioadă, la dispoziţia botoşănenilor, zece centre de vaccinare în tot judeţul. Dintre acestea, trei sunt în Municipiul Botoşani, două centre de vaccinare în sala de sport de la Colegiul Gheorghe Asachi şi unul la Sala Polivalentă, în timp ce alte şapte centre sunt în principalele localităţi din judeţ.

Programul în toate centrele a fost din nou extins la 12 ore pe zi, de la 8 dimineaţă la 8 seara. „Vaccinarea rămâne soluția sigură și eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), cel mai riguros for decizional, care reunește experți la nivel european”, a precizat medicul Monica Adăscăliţei, directorul DSP Botoşani.

Mai jos puteţi consulta tabelul cu centrele de vaccinare, cu menţiunea că pe lângă acestea a fost deschis şi centrul de la Sala Polivalentă, unde sunt disponibile toate cele trei tipuri de vaccinuri.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
16 ° C
16.1 °
14.4 °
57 %
12.1kmh
62 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta Consiliului Județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...