vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTBărbat cu Covid ieșit din izolare să se vaccineze din nou

Bărbat cu Covid ieșit din izolare să se vaccineze din nou

Poliţiştii botoşăneni şi autorităţile sanitare au demarat o anchetă după ce un botoşănean a încercat să se vaccineze la câteva zile după ce fusese vaccinat şi era şi bolnav de Covid.

Incidentul a avut loc vineri la amiază, la cel mai mare centru de vaccinare din judeţul Botoşani. Un bătrân de 75 de ani s-a prezentat la centrul de la Colegiul Gheorghe Asachi spunând că doreşte să se vaccineze, fără programare. După ce a semnat actele pe propria răspundere, prin care a declarat că nu a mai fost vaccinat sau că nu are simptome, bărbatul a ajuns la unul dintre registratori, căruia i-a înmânat buletinul. În momentul în care registratorul a scanat buletinul cu tableta STS, în baza de date acesta apărea ca fiind vaccinat pe data de 25 octombrie. Acest fapt a declanşat alerta între cadrele medicale de la centru. Primul lucru pe care l-au făcut cei de la centru a fost să îl ia deoparte pe btrân, pentr a-i pune mai multe întrebări.

Între timp, unul dintre asistenţi a mers la arhiva centrului şi a luat declaraţiile pe propria răspundere din data de 25, fiind imediat găsită şi foaia bătrânului. Cadrele medicale au luat în calcul şi posibilitatea ca acesta să nu fi fost vaccinat pe 25, şi l-au rugat pe bărbat să semneze pe foaie, semnăturile fiind identice din 25 şi de vineri. Ulterior au decis să îl verifice după nume în baza de date de la Urgenţe, moment în care au avut o surpriză. „După mai multe întrebări adresate pacietului, care susținea că e la prima doză, s-a făcut o verificare în baza de date a Unităţii de Primiri Urgenţe și apărea Covid pozitiv din data de 26 octombrie. A fost anunţată poliţia și ambulanţa, pentru a fi transportat la Urgenţe, pentru mai multe investigații, iar ulterior la Psihiatrie, pentru a fi evaluat”, a precizat un reprezentant al centrului de vaccinare.

Cazul a intrat şi în atenţia poliţiştilor, care au deschis o anchetă pentru zădărnicirea combaterii bolilor transmisibile, bărbatul ieşind din izolare pentru a-şi mai face o doză de vaccin, fiind anunţată şi Direcţia de Sănătate Publică. „Am fost informaţi de către cei de la centrul de vaccinare. Au luat măsurile care se impun în astfel de situatii şi au respectat protocolul întocmai. Tocmai pentru că au respectat toţi paşii a putut fi descoperit acest caz la timp. Centrul de vaccinare a fost închis timp de o oră pentru a se dezinfecta spaţiul, conform procedurilor”, a precizat medicul Monica Adăscăliţei, directorul DSP Botoşani.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
4 ° C
4.6 °
1.6 °
80 %
1.8kmh
67 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
9 °
lun
12 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...