sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTAda Macovei - "Cei cărora starea de sănătate le permite ar trebui...

Ada Macovei – „Cei cărora starea de sănătate le permite ar trebui să se vaccineze”

Decizia de a fi reluate cursurile cu prezenţă fizică doar în unităţile unde peste 60% dintre angajaţi sunt vaccinaţi a iscat multe comentarii în rândul personalului din învăţământ, elevilor şi profesorilor. Pornind de la aceste reacţii, Ada Macovei, inspector şcolar general, a făcut un apel la solidaritate, empatie şi responsabilitate. „Cu toții avem opinii legate de școlile și grădinițele care vor funcționa în format online și despre pragul de vaccinare de 60% al personalului din sistemul de educație.

Constat că se pune prea multă presiune pe personalul didactic, auxiliar și nedidactic, cărora, părinții, vaccinați sau nu (dar mai vocali), le solicită imperios, vaccinarea.

Spun doar atât: decizia este una personală pentru fiecare cetățean român, atâta timp cât vaccinarea nu a fost impusă. Dacă părinții și familiile copiilor nu se vaccinează, nu este normal să ceară altora să o facă, de dragul elevilor (copiilor lor) și pentru un învățământ de calitate superioară. Pe de altă parte, dacă vin continuu la școală și grădiniță, copii “răciți”, pledez pentru dreptul la viață al cadrelor didactice. Deja sunt sute de îmbolnăviri în rândul colegilor noștri și 9 decese, de la începutul acestui an școlar, doar la Botoșani, dintre care 2 copii și 7 angajați în sistem. Acestea nu sunt date statistice, ci drame petrecute deja.

Cei cărora starea de sănătate le permite ar trebui să se vaccineze”, a transmis Ada Macovei.

„Empatia pare a fi pe cale de dispariție la români”

Oficialul a adăugat că postarea nu este „populară, nici populistă, nici politică”. „E un îndemn la a ne reconsidera poziția unii față de alții și la empatie, bazat pe proverbul <Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face> sau nu-i cere…

Dreptul la opinie trebuie să țină cont de acest aspect esențial, dacă empatia pare a fi pe cale de dispariție la români.

Poate ar fi indicat să ne uităm la statele civilizate din Europa, la modul în care funcționează educația acolo, dar și spitalele, care sunt măsurile luate, la modul de respectare a legii, să înțelegem mai bine concepte ca solidaritatea, empatia, responsabilitatea.

Educația contează, dar sănătatea primează! Sănătate și putere, tuturor! Decizii înțelepte și asumate! Mult succes, copiilor și elevilor!”, a mai scris Ada Macovei.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
11.6 ° C
12.1 °
11.6 °
54 %
3.3kmh
44 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
7 °
mar
10 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...