Magazie cuprinsă de flăcări, în timp ce proprietarii erau la un priveghi

Magazia unei familii din orașul Săveni a fost cuprinsă de flăcări, marți după-amiază (n.r. – 9 noiembrie a.c.). Focul a izbucnit în momentul în care soții se întorceau acasă de la un priveghi. Când au observat incendiul, aceștia au sunat la 112 și au dat alarma.

„La fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni, cu două autospeciale de stingere cu apă și o ambulanță SMURD. Aceștia au acționat rapid și au reușit să oprească propagarea flăcărilor la celelalte anexe gospodărești și la casă”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani. Proprietara a suferit un atac de panică și avut nevoie de îngrijiri medicale, dar a refuzat transportul la spital. Cel mai probabil, incendiul s-a produs din cauza unui scurtcircuit.

Pentru a preveni astfel de evenimente, reprezentanții ISU vă recomandă:

✔ efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei electrice;

❌ nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;

✔️ la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;

✔ verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;

❌ nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;

❌ nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent;

✔️ instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului.

 

Deja ai votat!