spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTActriță din Botoșani, premiată la un Festival Internațional

Actriță din Botoșani, premiată la un Festival Internațional

Actrița botoșăneancă, Silvia Răileanu, a obținut premiul special în cadrul celei de-a VI-a ediție a Festivalului „Sharm El Sheikh International Theater Festival For Youth”, în Egipt.

Festivalul a avut loc în perioada 6-9 noiembrie, iar actrița botoșăneancă a fost apreciată pentru interpretarea din spectacolul „Să nu ne răzbunaţi”, producţie a Teatrului pentru Copii şi Tineret „Vasilache” din Botoşani.

„Este unul dintre marile festivaluri de teatru din lume și este o mare onoare pur și simpla invitație a spectacolului <<Să nu ne răzbunați>>, în acel context, ținând cont că vin teatre și actori de pe tot Globul, SUA, Canada, Japonia sau Africa. Este o reuniune mondială a teatrului, o sărbătoare a acestei arte a spectacolului”, declara recent Marius Rogojinschi, directorul Teatrului pentru Copii și Tineret „Vasilache”, Botoșani.

Să nu ne răzbunați” este o adaptare de Ionuţ Poclid, regia şi scenografia sunt semnate de Silvia Răileanu şi Mirela Nistor, iar din distribuție face parte actrița Silvia Răileanu. Voce text aparține lui Cezar Amitroaei, iar montajul şi procesarea video lui Florin Petrosceac.

Aceasta a mai fost prezentată în urmă cu trei ani la Bacău, la Gala Star, unde a obținut premiul „Dinu Apetrei”, dar a fost prezentată și în cadrul festivalului de la Ulan Bator, Mongolia, în 2019, unde Silvia Răileanu și Mirela Nistor, au obținut premiul pentru regie.

Sursă foto: Facebook Silvia Răileanu

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.4 ° C
9.6 °
8.2 °
97 %
4.8kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...