sâmbătă, iulie 12, 2025
AcasăLocal BTBiciclist băut ajuns la spital după ce a căzut în fața unei...

Biciclist băut ajuns la spital după ce a căzut în fața unei mașini

Un bărbat de 32 de ani a fost rănit, duminică după-amiază, după ce a ajuns cu bicicleta în fața unei mașini.

Evenimentul a avut loc în cartierul Tulbureni din municipiul Botoșani. Botoșăneanul se deplasa pe bicicletă pe strada Tulbureni, însă, pe fondul stării avansate de ebrietate, s-a dezechilibrat și a căzut chiar în fața unui autoturism al cărui șofer circula regulamentar. Din nefericire, șoferul nu a reușit să frâneze la timp, biciclistul lovindu-se cu capul de parbrizul mașinii.

La fața locului a ajuns un echipaj SMURD de terapie intensivă, care l-a preluat pe biciclistul rănit la cap. “Pacient de 32 ani, biciclist, victima unui accident rutier, conștient, stabil hemodinamic și respirator, prezenta multiple plăgi escoriate la nivelul hemifaciesului stâng, plagă tăiată auriculara stângă. După acordarea primelor îngrijiri medicale la fața locului, acesta a fost transportat la la Urgențe pentru continuarea investigațiilor de specialitate”, a precizat medicul specialist în medicină de urgență Dănuț Panaitescu, din cadrul UPU-SMURD.

Polițiștii de circulație l-au testat cu etilotestul, rezultatul fiind de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul implicat în accident a fost și el testat, dar nu se afla sub influența alcoolului.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
18.9 ° C
18.9 °
17.6 °
86 %
1.2kmh
24 %
S
30 °
D
28 °
lun
33 °
mar
30 °
mie
26 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...